S-a deschis una din pârtiile de la Harghita-Băi. Hotelierii speră că zăpada așternută acum va rămâne pentru tot sezonul de iarnă
Pârtia de biatlon de la Harghita-Băi a fost deschisă, iar administratorii se așteaptă la un număr cât mai mare de turiști. Noul sezon de schi se deschide curând în România, în condițiile în care a nins deja în toate zonele de munte din România, iar pârtiile de schi sunt pregătite pentru pasionații de sporturi de iarnă.
Iubitorii de schi se vor putea bucura curând de începerea sezonului din acest an, iar hotelierii speră că zăpada căzută acum va rămâne pentru tot sezonul de iarnă. Pârtia de biatlon din Harghita-Băi a fost deja deschisă, iar primii turiști care s-au bucurat de ea spun că pista alunecă foarte bine.
În nopțile următoare sunt așteptate temperaturi sub -10 grade, astfel că administratorii se așteaptă la noi straturi de zăpadă.
Ninge abundent la munte
România a trecut de la vară la iarnă, într-o perioadă foarte scurtă. Iar acum, în mai multe zone din țară ninge abundent și este viscol. Ca urmare, în unele județe traficul rutier este blocat pe mai multe drumuri naționale, sunt mașini înzăpezite și mai mulți copaci au fost doborâți de vântul puternic.
Autorităţile din judeţul Buzău sunt în alertă, sâmbătă seară, întrucât în zona de munte şi la limita cu judeţul Vrancea ninge abundent, stratul de zăpadă depăşind 10 centimetri la Bisoca.
În Vrancea, la Vintileasca, o maşină a rămas temporar înzăpezită, iar în judeţul Braşov, pe DN 10, mai multe TIR-uri şi un autoturism au rămas blocate, din cauza zăpezii sau a lipsei lanţurilor ori anvelopelor de iarnă.
Ninsori anunțate în București
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o prognoză meteo specială pentru București, unde sunt așteptate ninsori și lapoviță.
Așadar, în intervalul 18.11.2023 ora 10:00 – 19.11.2023 ora 10:00, cerul va fi noros și va ploua (cantități de apă de 15…20 l/mp), iar noaptea trecător vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări mai ales seara și noaptea cu rafale de 50…55 km/h. Temperatura maximă, mai coborâtă decât în ziua anterioară, se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de 2…3 grade.
De asemenea, în perioada 19.11.2023 ora 10:00 – 19.11.2023 ora 18:00, vremea se va ameliora față de intervalul anterior. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade.