Prima pagină » Actualitate » S-a finalizat ancheta accidentului aviatic în care a murit magnatul DAN PETRESCU. Investigația prezintă CAUZA principală, dar și detalii tulburătoare

S-a finalizat ancheta accidentului aviatic în care a murit magnatul DAN PETRESCU. Investigația prezintă CAUZA principală, dar și detalii tulburătoare

Autoritățile italiene din domeniul aviației au finalizat recent ancheta catastrofei aviatice din octombrie 2021, de la Milano, în care a murit milionarul Dan Petrescu, alături de familia sa. Gândul prezintă informații și detalii în premieră din raportul investigației, care arată posibilele greșeli făcute de Dan Petrescu la manșa avionului de tip Pilatus. Ancheta a fost una extrem de grea, din cauza faptului că înregistratorul de zbor al aeronavei (LDR –Lightweight Data Recorder) nu era funcțional. Cu toate acestea, după trei ani, anchetatorii au reușit să pună cap la cap mii de informații, care, într-un final au condus la cauza „cea mai probabilă” a tragediei în care au pierit 8 oameni, printre care și un bebeluș.

Aproape trei ani a durat investigația accidentului aviatic petrecut pe 3 octombrie 2021 în apropiere de aeroportul Linate, din Milano.

Ancheta a fost una extrem de grea. Avionul s-a prăbușit cu o viteză de 600 de kilometri, aproape vertical. Impactul a fost urmat de un incendiu foarte puternic. Pe de altă parte, așa cum arată datele din raportul investigației, înregistratorul de zbor al aeronavei („cutia neagră”) nu era funcțional. Pilotul nu era însă obligat să-l țină în funcțiune la acest tip de aeronavă.

În acest context, potrivit raportului, „nu se pot stabili cu certitudine cauzele exacte ale accidentului”. Însă, pista cea mai probabilă a raportului este că magnatul Dan Petrescu a pierdut controlul avionului.

Ce ar fi putut să conducă la „pierderea reflexelor” pilotului, așa cum arată ancheta?

Dan Petrescu ar fi grăbit procedura de decolare

Raportul prezintă pas cu pas momentul decolării de pe aeroportul Linate. În primul rând, din audierea martorilor de pe aeroport, cum ar fi un pilot care a decolat la 2 minute după Dan Petrescu, a reieșit că procedura de decolare a aeronavei Pilatus YR-PDV a fost una „foarte grăbită, ceea ce înseamnă că se grăbea să ajungă la destinație”.

De asemenea, magnatul român decola pentru prima dată de pe Linate. Se consideră că nu cunoștea toate culoarele de zbor ale acestui aeroport. Mai mult, la scurt timp de la decolare, pilotul român a deviat de la traseul de zbor. Aspect ce reiese și din comunicarea milionarului cu turnul de control: „Now we deviate a little bit, sorry” – „Acum deviem puțin, scuze”, le-a transmis pilotul controlorilor de zbor. Aceștia, la rândul lor, i-au cerut românului să revină la traseul inițial.

Pilotul nu a transmis vreo urgență tehnică

De la decolare până la prăbușire au durat trei minute. În tot acest timp, pilotul nu a transmis vreo urgență către turnul de control, în sensul în care avionul ar fi suferit o avarie majoră. Acest detaliu întărește foarte mult concluzia că prăbușirea nu a fost produsă de o cauză tehnică, mai ales că aeronava avea toate reviziile la zi, fiind într-o stare foarte bună.

În ceea ce privește condițiile meteorologice, chiar dacă era o zi înnorată, nu se poate spune că vremea a contribuit la catastrofă.

Ținând cont de toate aceste date, anchetatorii merg astfel pe cauza cea mai probabilă: pierderea controlului avionului din partea pilotului.

Cauza cea mai probabilă: pierderea controlului

Potrivit anchetei, pierderea controlului, prin pierderea proceselor cognitive ale pilotului, ar fi rezultat dintr-un nivel ridicat de stres.

Practic, pilotul nu a mai reușit să fie atent la comenzi.

La nivelul de stres ar fi contribuit „canalizarea atenţiei către sistemul de navigaţie, în încercarea de a recâștiga traseul corect”, se arată în raportul anchetatorilor italieni. Acest aspect i-a afectat pilotului atenția la manevrarea avionului, iar „în acest fel aeronava ar fi intrat într-o atitudine neobișnuită”.

Potrivit investigației, la pierderea controlului ar mai fi contribuit și următoarele aspecte:  Necunoașterea culoarelor de zbor de pe acel aeroport, lipsa cunoștințelor în situații de criză (experiență care se poate dobândi prin pratică pe simulator).

Analiza ADN a „fluidelor organice” de pe centura scaunelor

Un alt aspect tulburător al anchetei este stabilit în urma analizei ADN.

Potrivit raportului, în urma prelevării și analizei „fluidelor organice” de pe centura scaunului din dreapta a rezultat faptul că pe acel loc al copilotului stătea o femeie în vârstă de 65 de ani, care era „mama și bunica altor doi pasageri din avion”.

Este vorba de Miruna Anca Wanda Lozinschi, româncă, născută în 1956, mama lui Claire Stephanie Caroline și bunica lui Raphael – toți trei pasageri în avionul care s-a prăbușit la Milano.

De asemenea, în urma autopsiilor, s-a stabilit că toți pasagerii erau vii în momentul impactului, iar în urma examenelor toxicologice nu au reieșit substanțe „ de interes”.

Avionul pilotat de Dan Petrescu avea destinația Sardinia

Pe data de 3 octombrie 2021, la ora 13.04, avionul pilotat chiar de magnatul Dan PetrescuPilatus PC-12, cu un singur motor, înmatriculat YR-PDV – a decolat de pe aeroportul din Milano, având ca destinație Sardinia.

Trei minute mai târziu, la ora 13.07, aparatul de zbor s-a prăbușit, s-a lovit aproape în plan vertical de pământ și a luat foc, cei opt pasageri aflați la bordul aeronavei de mici dimensiuni neavând nicio șansă de supraviețuire.

Cele opt persoane care au murit în accidentul de la Milano:

  • magnatul Dan Petrescu, cel care se afla la manșa avionului;
  • soția sa, Regina Balzat, în vârstă de 65 de ani, născută în România, cu cetățenie franceză;
  • Dan Ștefan Petrescu, fiul miliardarului, în vârstă de 30 de ani, născut la München, dublă cetățenie;
  • Julien Brossard, în vârstă de 35 de ani, prieten cu fiul magnatului;
  • Claire Stephanie Caroline Alexandrescu, în vârstă de 33 de ani; născută în Franța, manager de publicitate (senior digital advertising and content digital manager pentru Europa de Sud la Pernod Ricard); Claire era fiica lui Miki Alexandrescu, comentator de Formula 1;
  • Filippo Nascimbene, în vârstă de 32 de ani, soțul Carolinei; născut în 1988, manager la Milano, în cadrul consultanței Start Hub;
  • Fiul lor de un an, Raphael; născut la Milano, pe data de 16 ianuarie 2020;
  • Mama Carolinei Alexandrescu, Miruna Anca Wanda Lozinschi, în vârstă de 65 de ani.

Citește și:

EXCLUSIV | Ce a făcut miliardarul Dan Petrescu cu 24 de ore înainte să moară

EXCLUSIV | Cadavrele celor care au murit în avionul pilotat de magnatul Dan Petrescu încă nu au fost identificate, la două luni de la accident: „Distrugerile au fost extrem de mari, încă se lucrează”

Primele imagini cu cutia neagră a avionului miliardarului Dan Petrescu. De ce nu a înregistrat dispozitivul zborul de la Milano, în urma căruia au murit 8 persoane

Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații precum Ziarul Libertatea (6 ani), Averea, Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și