S-a înregistrat cea mai călduroasă lună octombrie din istorie, în Europa. Meteorolog spaniol: „Sunt temperaturi de vară, în timp ce deja înaintăm în toamnă”
Este toamnă și suntem deja în luna noiembrie, iar mercurul termometrelor a depăşit cu mult valorile normale în regiuni întinse din Europa, din Spania până în zonele nordice, în Suedia, fiind cea mai caldă lună octombrie înregistrată de la începutul măsurătorilor meteo, se arată într-o analiză realizată de AFP pentru European Data News Hub (EDNH).
Temperaturile au depășit chiar și 30 de grade Celsius în Spania, acolo unde a fost motiv de bucurie pentru turişti și de îngrijorare pentru ecologişti.
După o vară caniculară, în mare parte a continentului, Europa se confruntă acum, chiar şi la început de noiembrie, cu temperaturi excepţionale, acesta fiind un semn clar al accelerării schimbărilor climatice.
„Putem spune deja, practic fără teamă de contradicţie, că octombrie va fi cea mai călduroasă (din Spania) după 1961, când au început să fie înregistrate date. Dacă sunt luate în considerare date extrapolate din înregistrările istorice, va fi cea mai călduroasă lună octombrie din Spania din ultimul secol. Una, două zile cu temperaturi peste 30 de grade este normal, dar atâtea zile, nu. Acestea sunt temperaturi de vară, în timp ce deja înaintăm în toamnă”, a declarat Ruben del Campo, de la Serviciul spaniol de Meteorologie Aemet, citat de Agerpres.
Del Campo a evidenţiat o „accelerare notabilă” a schimbărilor climatice în ultimul deceniu, ceea ce expune Spania la o deşertificare în creştere.
De exemplu, în data de 28 octombrie, în staţiunea nordică San Sebastian s-a înregistrat o temperatură de 30,3 grade Celsius, la ora 8:30 dimineaţa, cu mult peste media sezonieră.
De aceea, în contextul incendiilor forestiere din ultimele zile din regiunea Ţării Bascilor, unde se află San Sebastian, autorităţile au interzis grătarele şi artificiile pentru a reduce riscurile la minimum.
„Verono”,un nou cuvânt în lexiconul spaniol
Ca urmare a valului de vreme neobişnuit de caldă, în lexiconul spaniol a apărut un nou cuvânt: „verono”, care este o combinaţie între „verano” (vară) şi „otono” (toamnă).
Potrivit Organizaţiei „Climate Central”, localităţile spaniole Madrid, Barcelona, Valencia şi Zaragoza sunt incluse în Top 10 al celor mai afectate oraşe europene de încălzirea globală, pe baza datelor din ultimele 12 luni.
Pentru meteorologul Ruben del Campo, unele persoane ar putea vedea un avantaj, putând menţine încălzirea centrală oprită pentru moment şi chiar să facă o excursie la plajă în afara sezonului, dar „în realitate, consecinţele nu sunt bune”.
El a remarcat și nivelurile scăzute ale apei din rezervoare, ceea ce reprezintă o veste proastă pentru Spania, a cărei agricultură intensivă oferă Europei un procent important din fructele şi legumele sale.
Nivelurile apei din rezervoarele spaniole au scăzut, săptămâna trecută, la 31,8% din capacitate, comparativ cu media lor sezonieră pe deceniu de 49,3%.
Totuși, locuitorii şi turiştii care se bucură de avantajele unei excursii pe plajele din Barcelona sunt conştienţi că există și dezavantaje:
- „Suntem foarte fericiţi că avem această căldură – ne place. Dar nu este normală”, a spus Alicia Pesquera, terapeută în servicii de înfrumuseţare, în vârstă de 43 de ani.
- „Bineînţeles că ne preocupă. Acum ar trebui să plouă sau măcar să fie puţin răcoare”, a declarat Fernando Raibas, turist aflat în vizită în regiunea nordică Galiciei.
Temperaturi ridicate, cam prin toată Europa
Și Franţa a avut parte de o lună octombrie mai fierbinte decât în mod obişnuit. În sud-vestul Franţei, care a suferit pagube extinse în urma incendiilor forestiere pe perioada verii în timpul valurilor caniculare repetate, Meteo France a anunţat că în data de 28 octombrie temperaturile s-au apropiat de 30 de grade Celsius.
În acest timp, Austria a cunoscut cea mai călduroasă lună octombrie din istorie, a anunţat luni serviciul de meteorologie din această ţară.
Spre nord, Suedia s-a confruntat de asemenea cu vreme caniculară, înregistrând la 28 octombrie o temperatură record de 19,5 grade Celsius în oraşul sudic Kristianstad.
În Belgia, capitala Bruxelles a înregistrat o maximă de 24 de grade Celsius – cu 10 grade mai mult comparativ cu valoarea normală pentru sfârşitul lunii octombrie.
Biroul de Meteorologie al Marii Britanii a remarcat la 26 octombrie că londonezii au avut parte de o temperatură de 20,5 grade Celsius, „mai apropiată de ceea ce am avea în mod normal la sfârşitul lunii august decât la sfârşitul lunii octombrie”.
Un front de aer cald dinspre sud-vestul continentului s-a făcut resimţit şi în Germania, care s-a bucurat de temperaturi mai degrabă de vară decât de început de noiembrie.
„Greu de crezut că este sfârşitul lunii octombrie, zone extinse ale Europei (şi Africii de Nord) înregistrând o căldură neobişnuită”, a postat pe Twitter Organizaţia Meteorologică Mondială, pe 28 octombrie.