Prima pagină » Actualitate » S-a înregistrat primul caz de variola maimuței la un copil. Unde a fost raportat primul pacient minor

S-a înregistrat primul caz de variola maimuței la un copil. Unde a fost raportat primul pacient minor

S-a înregistrat primul caz de variola maimuței la un copil. Unde a fost raportat primul pacient minor
Variola maimuței Sursa foto: Shutterstock

Un băiat olandez, în vârstă de aproximativ 10 ani, a fost diagnosticat cu variola maimuței, a anunțat președintele Centrului de Inovație în Medicină, dr. Marius Geantă, printr-o postare pe Facebook.

„A fost diagnosticat primul caz de infectare cu virusul variolei maimuței la copil – un băiat cu vârsta mai mică de 10 ani, din Olanda. Modalitațile prin care băiatul a ajuns să fie infectat nu sunt cunoscute, iar datele provenind din analiza genomică a virusului care a infectat copilul sunt diferite de cele obținute prin secvențierea altor cazuri diagnosticate în Amsterdam”, a scris expertul în Sănătate publică, pe rețeaua de socializare.

Cum a fost diagnosticat acest caz

La sfârșitul lunii iunie 2022, un copil de sex masculin, mai mic de 10 ani, fără antecedente medicale relevante a fost s-a prezentat la o cameră de gardă pediatrică din Amsterdam, Țările de Jos (fosta Olanda), scrie eurosurveillance.org.

A fost vaccinat conform programului național de vaccinare olandez, iar el avusese varicelă la vârsta de 5 ani. Cu trei săptămâni înainte de vizită, a avut o durere în gât, fără febră, care s-a rezolvat spontan în ziua următoare. O zi mai târziu, a plecat în Turcia pentru o vacanță care a durat o săptămână.

După întoarcerea sa, a observat două mici leziuni cutanate rotunde pe maxilarul inferior stâng și pe obraz. Un medic generalist i-a aplicat, atunci, cu cremă antifungică sub suspiciunea unei dermatomicoze ușoare.

În zilele următoare, însă, pe fața copilului au apărut mai multe leziuni. Medicul de familie a fost din nou consultat și a fost început un tratament cu cremă cu antibiotice pentru suspiciunea de Boala Impetigo (denumită popular si „bube dulci”) .

Când au apărut aproximativ 20 de leziuni solitare pe alte părți ale corpului, copilul a fost îndrumat la spital, sub suspiciunea clinică de variola maimuței (MPX).

La examenul fizic, copilul era alert, în stare bună de sănătate, cu parametri vitali stabili și fără febră. Nu au existat ganglioni limfatici măriți în gât, axile sau regiunea inghinală.

Ficatul sau splina nu păreau mărite la palpare abdominală. Pe piele s-a observat o distribuție centrifugă a 20 de vezicule solitare, bine delimitate, roșu-brun (urechea stângă, maxilarul inferior stâng, ambele antebrațe, ambele coapse și pe spate).

Nu au fost observate leziuni în cavitatea bucală sau regiunea genitală, potrivit sursei citate. Infecția copiilor este foarte rară și necesită investigații suplimentare, spun specialiștii.

 

Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a absolvit o facultate de profil, a scris pentru site-uri ... vezi toate articolele

Citește și