„S-a jucat cu tine?” Mărturia mamei unui copil de la Școala Germană, după ce directoarea a reclamat că doi micuți au fost AGRESAȚI sexual de educator

Publicat: 12 06. 2024, 08:00
Copil abuzat / Foto caracter ilustrativ / Sursa foto: Profimedia

Cazul educatorului de la Școala Germană București, reclamat la poliție că ar fi agresat sexual doi copii în vârstă de 5 ani, a creat panică printre toți părinții celor mici înscriși la grădiniță. Sesizarea a fost făcută chiar de directoarea școlii, care le-a spus polițiștilor că unul dintre educatori a agresat copiii atât în grădiniță, cât și în curtea acesteia. Un e-mail trimis de oficialii școlii, în care era povestit pe scurt acest caz, a provocat temeri serioase și discuții printre părinți, care și-au luat copiii acasă pentru a afla dacă dau semne de traumă, a povestit, pentru Gândul, mama unui copil din această școală.

Părinții copiilor de la Școala Germană așteaptă acum răspunsuri și măsuri din partea conducerii unității de învățământ.

Din informațiile Gândul, cei doi copii care ar fi fost agresați sunt băieței, iar educatorul suspectat este din Germania, venit în România prin programul de voluntariat adoptat puternic de scoală. El face parte din echipa școlii din 2022 și are rolul de coordonator, nu educator.

Școala Germană București – Deutsche Schule Bukarest (DSBU) – este singura școala din România care urmează în totalitate programa germană, este acreditată de Ministerul Afacerilor Externe din Germania și este membră a Federației Mondiale a Școlilor Germane din străinătate, conform prezentării de pe site-ul unității de învățământ, care a inaugurat în 2020 un nou sediu pentru 500 de copii, de la creșă până la ultima clasă de liceu.

Conform descrierii de pe site-ul unității de învățământ private, „Școala Germană București face parte dintr-o rețea de aproape 140 de școli germane din străinătate și este susținută de Biroul Central pentru Școlile din Străinătate (ZfA) în numele Ministerului Federal de Externe”.

„Asta nu mă calmează cu nimic”

Mama unui băiețel de la Școala Germană București a povestit calvarul prin care trece de marți dimineață, când a primit e-mailul din partea școlii în care părinții erau anunțați că a fost reclamat cazul de agresiune sexuală.

„Copilul meu este în altă grupă decât cea a coordonatorului reclamat. Din câte știu, tangențele cu copilul meu au fost vara trecută, pentru că a fost înscris băiețelul meu la programul de vară, în ideea că el era acolo prezent cu ceilalți educatori. Acum, mare lucru nu știu dacă s-a întâmplat, dacă au relaționat cu cazul acesta, dar normal că mi-am luat copilul și am început să îi pun întrebări.

În primul rând, l-am întrebat dacă-l recunoaște, i-am arătat poza. Inițial copilul a zis că nu-l recunoaște, după care mi-a spus că este în grupa mov, deci l-a recunoscut, îl știa din vedere. Normal că următoarele întrebări au fost: «S-a jucat cu tine?», «Te-ai dus la baie cu el?», întrebări de genul, ca să aflăm cât de intim a fost”, a povestit mama copilului de la Școala Germană București, sub protecția anonimatului.

I-am pus întrebări ca să văd dacă aflu ceva de la el. Slavă Domnului că nu mi-a dat nimic de bănuit, dar asta nu mă calmează cu nimic, până la urmă, că n-am cum să extrag informația asta de la un copil, așa, cu toate că e al meu”, a mărturisit mama băiețelului, care așteaptă acum informații mai clare din partea școlii.

Întrebată dacă se simte mai liniștită după ce a aflat răspunsurile copilului sau dacă ia în calcul să programeze și o discuție mai aplicată cu un psiholog, aceasta a spus că așteaptă mai multe informații din partea școlii, căreia părinții vor să îi ceară și să intermedieze discuții individuale cu copiii.

Din discuțiile cu ceilalți părinți pe grup, normal că vrem mai multe detalii din partea școlii, normal că o să cerem la un moment dat să intervină un psiholog din partea școlii și să ia pe fiecare copil în parte cu subiectul ăsta, să întrebăm. Nu știu dacă o să descopere ceva, dar cred că e un lucru bun de făcut. La un moment dat, cred că o să fie o ședință săptămâna viitoare și vor fi acolo părinții”, a spus mama copilului de la Școala Germană București.

Potrivit părintelui, școala funcționează mult pe bază de voluntariat, sunt aduși foarte mulți voluntari pe un contract de un an de zile, după care se schimbă acești coordonatori voluntari, care sunt în grija unui educator. Bărbatul reclamat este la Școala Germană București din 2022.


CITEȘTE ȘI:

Decizie CRUCIALĂ în școlile din România, după cazurile de violență și bullying. Reprezentant părinți: „Camerele de supraveghere sunt mană cerească!”

Bullying-ul și mitul psihologului școlii arată cifre îngrijorătoare: Unu din patru copii a fost umilit în fața colegilor. ”Școala nu a prioritizat sănătatea emoțională a copiilor”

Un specialist în educație face PORTRETUL profesorului din zilele noastre: „Am uitat să fim oameni!” Ce spune despre desființarea examenului de BAC