Prima pagină » Actualitate » Locuitorii sectorului 3, încă trei ani fără plata reabilitării termice a blocurilor în care locuiesc

Locuitorii sectorului 3, încă trei ani fără plata reabilitării termice a blocurilor în care locuiesc

Locuitorii sectorului 3, încă trei ani fără plata reabilitării termice a blocurilor în care locuiesc

Consiliul Local al Sectorului 3a aprobat, miercuri, proiectul de hotărâre ce presupune amânarea cu trei ani a perioadei de grație, în care proprietarii de apartamente din blocurile reabilitate nu sunt obligați să plătească contribuția pentru lucrările de anvelopare.

Proiectul a trecut cu 17 voturi “pentru” după multiple încercări din partea inițiatorului, primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, care a supus votului consilierilor locali în repetate rânduri proiectul, respins de tot atâtea ori de majoritatea acestui for deliberativ.

„Aprobarea acestui proiect este de fapt o normalitate. Ar trebui să ne bucure faptul că o parte dintre consilierii locali a înțeles până la urmă că este în slujba cetățenilor și că trebuie să acorde acest răgaz de trei ani să putem duce la bun sfârșit demersurile pe care le-am inițiat, în beneficiul cetățenilor. Mă refer aici la un proiect de lege, pentru care avem deja susținerea unuia dintre partidele politice parlamentare, de a modifica legislația în sensul scutirii de la coplata lucrărilor de reabilitate a proprietarilor de apartamente din întreaga țară”, a declarat Robert Negoiță.

Iată modul în care consilierii locali ai Sectorului 3 și-au exprimat votul pentru acest proiect extrem de important pentru cetățeni:

  • PSD – Maxim Ion  – Vot pentru
  • PB 2020 – Sebesan Mircea  – Vot  pentru
  • PSD – Monica Ene – Vot pentru
  • PB 2020 – Cocos Adrian Marian – Vot pentru
  • PSD Marius Vasile Niță – Vot pentru
  • PSD Elian Ciobanu – Vot pentru
  • PSD Marcel Marineata – Vot pentru
  • PSD – Adriana Paunica  – Vot pentru
  • PNL- Alexandru Oancea – Vot pentru
  • PB 2020 – Botîlcă Adrian – Vot pentru
  • PMP – Daniel Enachescu – Vot pentru
  • PSD –  Elena Petrescu – Vot pentru
  • PNL – Aldea Alexandru  – Vot pentru
  • PSD – Pavel Junghină – Vot pentru
  • PB 2020 -Daniela Belu-Sima – Vot pentru
  • PNL – Catalin Moldoveanu – Vot pentru
  • PSD – Anda-Ioana NEGOITA – Vot pentru
  • PNL – Andreea Weinerich – Vot abținere
  • PNL – ALEXANDRU CRISTIAN GROZAV  – Vot abținere
  • USR – Sava Alexandru – Vot abținere
  • USR – Augustin Szocs – Vot abținere
  • USR – Marin Dascalu – Vot abținere
  • USR – Nicu Lucian – Vot abținere
  • USR – Eugen Matei – Vot abținere
  • USR – Nina Costea – Vot abținere
  • USR – Vacaru Mihaela – Vot abținere
  • USR – Lucian Judele – Vot împotrivă
  • PNL-  Constantin Neagu – Vot împotrivă
  • PMP- Daniel Lupu –  nu a votat

Campioni la reabilitare termică

Reamintim faptul că Primăria Sectorului 3 a reabilitat termic aproximativ 80% dintre blocurile din Sectorul 3 și că aproape toate aceste lucrări au fost realizate cu ajutorul fondurilor europene.

Primăria a reușit, în perioada 2012 -2021, să atragă fonduri europene destinate reabilitării într-un cuantum care depășește sumele atrase de restul primăriilor din țară, însumate.

Programul de reabilitare termică continuă și în acest an, în care administrația locală din Sectorul 3 a identificat noi surse de finanțare pentru acest tip de lucrări deosebit de importante pentru creșterea confortului în locuințe.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
Un fost judecător al CCR explică de ce „nu e posibil” referendumul în Justiție anunțat de Nicușor Dan
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Care este orașul european „campion la mâncare”?