Vești triste din lumea politică și universitară. Fostul parlamentar Anghel Stanciu, o personalitate marcantă a Iașului, s-a stins din viață, la vârsta de 74 de ani.
Anunțul trist a fost făcut de nora fostului politician.
„Cu nemărginită durere în suflet, familia anunţă trecerea în neființă a celui care a fost prof. univ. emerit, doctor docent., dr. ing. Anghel Stanciu, tată, frate, soț, bunic și om între oameni. Vei rămâne veşnic în sufletele noastre!”, a scris nora lui Anghel Stanciu.
Cei care vor să își ia rămas bun de la fostul parlamentar o pot face la Capela Daniel și Anca (cimitirul Eternitatea), unde trupul neînsuflețit al acestuia va fi depus în cursul zilei de marți. Înmormântarea va avea loc joi, la Cimitirul Eternitatea, la ora 12.00.
Anghel Stanciu a fost deputat de Iași timp de 24 de ani, până în 2016, din partea PRM si PSD.
Dincolo de cariera politică, a avut și o carieră didactică remarcabilă.
A predat în cadrul Catedrei de Geotehnică și Fundații din cadrul Facultății de Construcții Iași și la Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi”, din Iași. Profesorul Anghel Stanciu era și membru al Academiei Oamenilor de Știință din România.
A semnat peste două sute de lucrări științifice, zeci de cursuri și manuale, dar a fost și autorul a șapte brevete de invenții.
CITEȘTE ȘI:
Deputatul PSD Anghel Stanciu a demisionat din Comisia de Cod electoral