S-au înregistrat sute de solicitări de despăgubiri, în urma anulării zborurilor TAROM din 8 iulie, dar 90% dintre ele sunt incomplete

Publicat: 16 07. 2024, 22:41
Actualizat: 16 07. 2024, 22:42
FOTO - caracter ilustrativ

Compania Tarom (Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române) a anunțat, marți, că a primit aproximativ 600 de solicitări de despăgubiri din partea pasagerilor afectați de anularea zborurilor din 8 iulie 2024.

Totuși, compania atrage atenția că 90% dintre ele sunt incomplete și este este foarte importantă transmiterea în forma completă a informațiilor necesare în vederea efectuării plăți.

Astfel, compania arată că solicitările trebuie trimise la adresa de email dedicată, despagubire8iulie@tarom.ro, cu următoarele informații: nume și prenume pasager, număr de zbor, copia biletelor de călătorie și codul rezervării, iar dacă este cazul, dovada plății pentru cheltuielile suplimentare privind cazarea, masa, transportul de la aeroport la unitatea de cazare și de la unitatea de cazare la aeroport, precum și modalitatea de compensare pentru care optează (bani / voucher electronic).

„Voucherul electronic poate fi utilizat pentru achiziţionarea de bilete TAROM emise pe zboruri operate TAROM (cu număr de zbor RO) în termen de un an de la data emiterii. Contravaloarea voucherului nu este rambursabilă. Pentru pasagerii care vor opta pentru plata compensației în bani este necesar să transmită datele bancare în următorul format: nume și prenume beneficiar cont, denumirea băncii, sucursala, adresa băncii, Iban, Cod SWIFT/BIC, monedă cont”, transmite Tarom.

FOTO – caracter ilustrativ: Shutterstock