Prima pagină » Actualitate » Peste 200.000 de bugetari vor primi salarii MAJORATE, în două tranșe, în acest an. Care sunt categoriile vizate de această măsură

Peste 200.000 de bugetari vor primi salarii MAJORATE, în două tranșe, în acest an. Care sunt categoriile vizate de această măsură

Peste 200.000 de bugetari vor primi salarii MAJORATE, în două tranșe, în acest an. Care sunt categoriile vizate de această măsură
Sursa FOTO - caracter ilustrativ: Facebook

Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, o ordonanţă de urgenţă privind majorări salariale pentru personalul din sănătate, asistenţă socială şi alte sectoare de activitate bugetară.

„Actul normativ aprobat de Executiv stabileşte că, începând cu luna martie 2024, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţii din domeniul asistenţei sociale, precum şi ale personalului TESA din unităţile şi centre de asistenţă socială cu sau fără personalitate juridică se majorează cu 20% faţă de nivelul salariului de bază aferent lunii decembrie 2023. Această majorare se acordă în două tranşe egale, începând cu data de 1 martie 2024, respectiv 1 iunie 2024”, anunţă, joi, Ministerul Muncii, într-un comunicat de presă, potrivit News.ro.

De majorări vor beneficia şi 235.611 de medici, farmacişti, biologi, chimişti, fizicieni, registratori medicali, statisticieni medicali şi personal auxiliar-sanitar, personal TESA.

Actul normativ stabileşte şi că medicii de medicină generală care efectuează gărzi în cadrul serviciilor de ambulanţă şi al structurilor de primire urgenţe (UPU/CPU) din cadrul unităţilor sanitare vor beneficia de indemnizaţie pentru gărzile efectuate, în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial.

Şi persoanele din asistența socială vor avea salariile crescute, cu 15%, inclusiv cei care lucrează în departamentele administrative, unde sunt 46.000 de angajați.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a afirmat că „misiunea angajaţilor din asistenţă socială nu este deloc uşoară şi trebuie răsplătită corect, în raport cu munca depusă”.

„Aşa cum ne-am angajat în timpul discuţiilor pe care le-am avut cu organizaţiile sindicale reprezentative din acest domeniu, Guvernul României a majorat astăzi veniturile celor care şi-au asumat să aibă grijă de cei mai vulnerabili dintre noi”, a spus ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

Decizia de majorare a salariilor a fost luată după ce angajaţii din Sănătate au protestat în stradă, în mai multe rânduri, cerând o majorare de 25%.

Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a absolvit o facultate de profil, a scris pentru site-uri ... vezi toate articolele

Citește și