Salariul minim european, introdus de la 1 ianuarie 2025. Cât vor crește salariile angajaților din România
Luni, 7 octombrie 2024, Plenul Senatului a adoptat, cu 99 de voturi „pentru” și trei abțineri, proiectul de lege al Guvernului privind salariul minim european. Legea de modificare a Codului Munci urmează a fi transmisă Camerei Deputaților, pentru dezbatere și vot.
Astfel, salariul minim ar urma să crească la cel puțin 4.100 de lei brut, de la 1 ianuarie 2025, adică aproximativ 2.450 lei net, față de 2.363 lei net cât este la ora actuală.
Prin urmare, modificările aduse în comisii față de proiectul Guvernului sunt următoarele:
- salariul minim brut se stabilește anual prin actualizare periodică și se aplică la data de 1 ianuarie, prin hotărâre a Guvernului, după consultarea confederațiilor sindicale și patronale
- ITM poate să meargă mai des în controale la firmele problematice, fără a fi considerat un comportament discriminatoriu
- angajații unei firme vor fi plătiți chiar dacă se află în grevă.
Mai mult decât atât, până la jumătatea lunii noiembrie va trebui dată Hotărârea de Guvern în ce privește formula de calcul, iar atunci se va afla cu exactitate valoarea salariului adecvat (salariul minim european).
Autoritățile estimează că de creșterea salariului minim va beneficia până la o treime din forța de muncă angajată cu normă întreagă din România, adică 1,8 milioane de salariați.
Introducerea salariului minim european este un obiectiv asumat de țara noastră prin Programul Național de Redresare și Reziliență, fiind adoptat după consultarea cu partenerii sociali.
CITEȘTE ȘI:
România pregătește introducerea salariului minim european/Ce CALCULE se fac la Ministerul Muncii