Transferul lui Radu Drăgușin de la Genoa 1860 la Tottenham Hotspur nu mai e o surpriză, a fost confirmat oficial de impresarul jucătorului. Florin Manea este deja la Londra cu internaționalul român pentru parafarea actelor.
Ca să-l convingă mai ușor pe Drăgușin, Tottenham a făcut eforturi uriașe, iar salariul oferit românului este unul pe măsură.
La 21 de ani, Drăgușin a dat lovitura carierei și face pasul spre cel mai puternic campionat al lumii, acolo unde fiecare meci se joacă de parcă ar fi o finală.
Miercuri dimineață, 10 ianuarie, după ce cluburile s-au înțeles, Radu Drăgușin, însoțit de părinții săi și impresarul Florin Manea, a luat avionul spre Londra.
Tottenham l-a convins cu un bonus uriaș la semnarea contractului, plus un salariu anual pe măsură. Iar dovada încrederii în calitățile sale stă în durata angajamentului propus – cinci ani, până în 2029!
După ce va efectua vizita medicală și va trece cu bine peste toate testele la care îl vor supune englezii, Drăgușin va semna contractul și va fi prezentat oficial ca noul jucător al clubului Tottenham.
Englezii au câștigat bătălia cu Bayern Munchen, chiar dacă nemții i-au oferit un salariu aproape dublu, după cum a dat de înțeles Florin Manea. Dorința fotbalistului, de a evolua în cel mai puternic campion de pe glob, a cântărit decisiv.
Salariul săptămânal pe care îl va încasa Radu Drăgușin la gruparea Tottenham Hotspur este de 62.000 de lire sterline, undeva la 72.000 de euro, potrivit Prosport. Pe lună, asta înseamnă 288.000 de euro, pe an, 3.456.000 de euro.
Iar ca să-l convingă mai ușor, englezii au plus – bonus de instalare de 1 milion de „pounds” la semnarea contractului!
„Tottenham și Genoa au completat toate actele pentru transferul lui Radu Drăgușin. Acestea sunt condițiile finale ale acordului:
Genoa a plătit puțin peste 5 milioane de euro, plus bonusuri, pentru a-l transfera pe Drăgușin în august… Top! Afacere inteligentă.
Drăgușin va zbura la Londra și va efectua vizita medicală. Telenovela nebună s-a încheiat pentru Bayern”, a scris pe Instagram reputatul jurnalist italian Fabrizio Romano.