Salvamontiştii alertaţi pentru găsirea unui tânăr din Ucraina au găsit în munți doi cetăţeni ucraineni uzi și flămânzi

Publicat: 14 02. 2024, 07:49

O situație care se putea sfârși extre de tragic a fost rezolvată cu succes de salvamontiştii din Maramureş.

Salvatorii montani au alertaţi pentru găsirea unui tânăr de 22 din Ucraina care a trecut graniţa după ce a primit ordin de încorporare, însă, odată ajunși pe munte, au găsit doi cetăţeni ucraineni. Aceştia au anunţat că încă un bărbat cu care erau a rămas în Ucraina şi s-a întors din drum. Cei doi erau uzi, nemâncaţi şi în hipotermie uşoară.

Salvamontiştii au plecat în acţiune marţi seară, după ce au fost alertaţi că un tânăr de 22 de ani a plecat din Ucraina pentru a ajunge în România, după ce a primit ordin de încorporare. Salvatorii au aflat că grupul era format din trei persoane.

”Echipele de căutare salvare ale SPJ Salvamont Maramureş împreună cu colegii de la Poliţia de Frontieră Poienile de sub Munte au reuşit să găsească 2 cetăţeni ucrainieni , unul din ei fiind băiatul de 22 ani pentru care s-a dat alarma. Al treilea ucrainean (din spusele celor 2) nu a mai trecut frontieră întorcându-se din drum”, au transmis salvamontiştii.

Aceştia au precizat că ucrainenii erau obosiţi, uzi, nemancati şi în hipotermie uşoară. Cei doi au fost predaţi echipajelor medicale venite în sprijin, scrie news.ro.