Salvamontiştii anunță că schiorul dat dispărut de către prieteni în zona Transalpina a reușit să își salveze viața
Salvamontiştii desfășoară, în cursul serii de sâmbătă, o operaţiune pentru salvarea unui schior care a fost dat dispărut de către prieteni în afara domeniului de schi Transalpina.
UPDATE. Salvamont anunță că schiorul dispărut a reușit să coboare singur și este în siguranță
Persoana disparuta a coborat singura la baza muntelui. Urmeaza intoarcerea salvatorilor in baza, moment in care actiune se poate considera încheiată.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Salvamontiştii acţionează în regim de maxima urgenţă pentru salvarea unui schior dat ca disparut, de către prieteni.
„Acţiune în derulare a salvamontistilor din cadrul serviciului Salvamont Voineasa pentru căutarea şi salvarea unui schior dat ca disparut, de către prieteni, în afara domeniului de schi Transalpina. Salvamontiştii acţionează în regim de maxima urgenţă, două echipaje cu snowmobilele în zona de platou şi în căldarea din apropierea pârtiilor, un echipaj pe schiuri de tură caută prin pădure şi un echipaj cercetează zona inferioară a pădurii unde ar putea să coboare. Telefonul dispărutului nu poate fi accesat, iar în zona este foarte frig, viscol şi deja este întuneric”, se arată într-o postare de sâmbătă pe pagina de Facebook a Salvamont România.