Prima pagină » Actualitate » Șapte militari de la baza Mihail Kogălniceanu și un civil au fost reținuți. Care sunt acuzațiile

Șapte militari de la baza Mihail Kogălniceanu și un civil au fost reținuți. Care sunt acuzațiile

Șapte militari de la baza Mihail Kogălniceanu și un civil au fost reținuți. Care sunt acuzațiile
Opt militari de la baza Mihail Kogălniceanu au fost reținuți. Care sunt acuzațiile

Procurorii din cadrul Parchetului Militar au efectuat, în cursul zilei de marți, mai multe percheziții într-un dosar care vizează furtul a șapte tone de combustibil de la baza militară Mihail Kogălniceanu din județul Constanța.

În acest dosar, procurorii au dispus, de asemenea, reținerea a șapte militari și a unui civil, urmând a fi formulată propunere de arestare preventivă.

Potrivit unor surse judiciare, 60 de persoane au fost duse la audieri la Poliția Transporturi Constanța. Dintre aceste 60 de persoane, 22 au calitatea de suspecți.

Procurorii Parchetului Militar București au efectuat percheziții în Constanța, Satu Nou, Siminoc și Medgidia. Printre suspecți se numără, conform surselor, și militari cu grad de ofițer.

Ancheta vizează furtul a 7 tone de carburanți pentru elicoptere, avioane, dar și pentru mașinile utilitare.

Sursele citate au declarat pentru GÂNDUL că ancheta este condusă de procurorul Bogdan Pîrlog, adjunct al procurorului șef al Parchetului Tribunalului Militar București (PTMB).

De menționat că, de curând, Bogdan Pîrlog a câștigat concursul pentru funcția de șef al PTMB, urmând să preia conducerea Parchetului Tribunalului Militar București.

DIICOT a destructurat anul trecut o grupare care se ocupa cu furtul de carburanți de la Mihail Kogălniceanu

Anul trecut, procurorii DIICOT au destructurat o grupare formată, potrivit informațiilor de la acea vreme, din șapte persoane, care se ocupau cu furtul de carburanți utilizați pentru avioanele, elicopterele și utilitarele folosite la baza Mihail Kogălniceanu.

Prejudiciul în dosar a fost estimat la două milioane de dolari.

Conform anchetatorilor,  începând cu anul 2017, pe teritoriul României, s-ar fi constituit o grupare de hoți care, în perioada 2017 – 2021, ar fi furat combustibil aparținând guvernului SUA, în special motorină, din baza militară de la Mihail Kogălniceanu, precum și din zonele dedicate efectuării unor exerciții tactice militare situate pe raza județului Constanța.

Sub coordonarea liderului grupării, membrii acesteia având roluri bine determinate, ar fi intrat în baza militară, la diferite intervale de timp și ar fi furat motorină din generatoarele care deservesc anumite zone din cadrul unității militare.

„Era vorba de un punct de alimentare undeva plasat în afara bazei militare americane. Era o neglijență să zicem pentru că poate nu era atât de cunoscută cultura noastră”, a declarat ministrul Apărării de la acea vreme, Vasile Dîncu.

Vă recomandăm să citiți și:

Șapte hoți din Constanța au jefuit armata americană de la Mihail Kogălniceanu. Prejudiciul se ridică la 2.000.000 de dolari

Dîncu, despre furtul combustibilului de la Kogălniceanu: Americanii nu știau de „cultura noastră”

Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat în Drept, specializat în nișa subiectelor ... vezi toate articolele
Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele