VIDEO | Șapte focare de COVID la Iași. Printre cei infectați, 19 cadre medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase
This browser does not support the video element.
În Iași au fost înregistrate, marți, cele mai multe focare de COVID depistate în unități medicale și sociale de la începutul valului cinci.
Iașiul are zilnic un număr mare de cazuri noi depistate, în ultimele 24 de ore fiind raportate 466 de noi infectări. Cele mai multe persoane infectate din aceste șapte focare au fost depistate chiar în Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” unde sunt infectate 19 cadre medicale din același pavilion.
Alte 13 cazuri au fost depistate la Institutul de Psihiatrie „Socola”, 10 dintre ele la o secție exterioară unde se află internați pacienți care au nevoie de îngrijiri paliative și alte trei cazuri la secția VI acuți.
Totodată, au fost depistate și trei cazuri în rândul pacienților de la Centrul de Servicii Sociale „Sf. Nectarie” al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului și alți șapte pacienți la Institutul Regional de Oncologie, în secțiile de Hematologie și Oncologie.
„A avut loc o limitare a internărilor și o monitorizare a pacienților. Personalul pozitiv a fost izolat la domiciliu și monitorizat de medicii de familie”, a declarat Marius Voicescu, purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași (VEZI VIDEO).
Medicul Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, unde este și cel mai mare focar activ în momentul de față, spune că infectarea cadrelor medicale este „o îngrijorare despre care nu s-a discutat” până acum.
Acesta spune deși că în valul 5 se observă deja că este mai scăzut numărul pacienților care au nevoie de tratament și a scăzut presiunea din secțiile de ATI, în acest val vor fi și multe îmbolnăviri în rândul celor care care lucrează în spitale.
Momentan, nu este afectată activitatea spitalului, însă specialiștii se așteaptă ca sistemul medical să aibă de suferit în perioada următoare.
„În momentul de față, deși avem un număr de persoane infectate din rândul cadrelor medicale, graficul de lucru nu este afectat. Am concentrat turele celor care sunt negativi în prima parte a lunii, urmând ca după ce se întorc celelalte cadre medicale să facă mai multe ture în partea a doua a lunii, dar să fie respectată și legislația în muncă”, a declarat pentru Gândul dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.