Șapte tone de deșeuri, transportate ilegal din Bulgaria, oprite la Vama Giurgiu
Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au descoperit într-un camion, condus de un cetăţean bulgar, cantitatea de 7.000 de kilograme deșeuri. Obiectele electronice, electrice și convertoare catalitice erau transportate ilegal.
„În ziua de 08.02.2022, în jurul orei 13.30, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de către un cetățean bulgar, în vârstă de 50 de ani. Șoferul transporta conform documentelor prezentate, deșeuri electronice, electrice și convertoare catalitice uzate”, potrivit unui comunicat al Poliției Giurgiu.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului respectiv, polițiștii au cerut sprijin comisarilor Gărzii de Mediu Giurgiu.
„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în mijlocul de transport se aflau 7.000 de kilograme deșeuri, care au fost încărcate din Bulgaria și aveau ca destinație o societate comercială din Germania”, mai arată sursa citată.
Autoritățile nu au permis intrarea pe teritoriul României pentru deșeurile din camion, întrucât documentele de transfer prezentate de către șofer erau incomplete.