Șase turişti spanioli, studenţi aflaţi în Italia, au băut aproape 30 de beri şi au plecat fără să plătească. Cum a REACȚIONAT patronul barului
Şase studenţi spanioli, aflaţi în Italia cu bursa Erasmus, au consumat la un bar din Bari micul dejun, care a constat în croissante, cafea, dar și 27 de beri. La final, însă, turiștii au plecat fără să plătească.
După ce au petrecut cinci ore în local, atunci când a venit nota, pur și simplu s-au ridicat şi au dispărut fără să plătească.
„Era ora 8 dimineața. Au stat cinci ore, au plecat unul câte unul, nota de plată a fost de 95 de euro. Am adus-o la masă, dar au rămas doar câțiva, au spus că vor plăti, dar a durat doar câteva secunde și nu i-am mai văzut niciodată”, a declarat pentru redacția Quintopotere proprietarul Due Emme, Giuseppe, potrivit Il Mattino.
Proprietarul barului nu a făcut plângere la poliţie, iar o săptămână mai târziu a primit o scrisoare de scuze pe mail din partea studenţilor.
„Ne pare foarte rău pentru ceea ce s-a întâmplat, ne întorceam de la o petrecere și nu eram conștienți de ceea ce făceam. Ne-am gândit bine și nu suntem genul acela de oameni, ne cerem scuze sincere pentru neplăcerile cauzate. Suntem studenți Erasmus la Roma și nu mai suntem în Bari, dar vă rugăm să ne puneți la dispoziție un Iban pentru a face imediat transferul bancar. Ne cerem scuze din nou”, au scris cei șase tineri în e-mail.
Giuseppe a apreciat gestul studenţilor şi le-a acceptat scuzele. Mai mult, a spus că de data aceasta a decis „să facă el cinste”.
„Am fost fericit când am citit e-mailul. Sunt fericit pentru că au înțeles greșeala , au regretat-o și au vrut să ne despăgubească. De data aceasta, însă, am decis să ofer”, a spus el.
Sursa foto – caracter ilustrativ: Shutterstock