Prima pagină » Actualitate » Satul din ROMÂNIA în care localnicii trăiesc ca în Evul Mediu, fără apă sau electricitate. „Dacă e soare, avem și noi curent”

Satul din ROMÂNIA în care localnicii trăiesc ca în Evul Mediu, fără apă sau electricitate. „Dacă e soare, avem și noi curent”

Satul din ROMÂNIA în care localnicii trăiesc ca în Evul Mediu, fără apă sau electricitate. „Dacă e soare, avem și noi curent”
Satul din România în care localnicii trăiesc ca în Evul Mediu, fără apă sau electricitate. „Dacă e soare, avem și noi curent”

În România există un cătun în care oamenii trăiesc exact ca în Evul Mediu, deși sunt foarte aproape de un oraș.

Oamenii nu au apă curentă și nici măcar energie electrică, iar situația este cu atât mai revoltătoare cu cât sătucul nu este în vârf de munte.

Locuitorii din Balta Roșie, județul Botoșani, cară apă în butoaie de la câțiva kilometri distanță, iar autoritățile dau din umeri atunci când li se cer soluții pentru îmbunătățirea situației sătenilor.

O femeie din sat povesteşte că abia a reuşit să facă rost de un generator pentru a putea conecta maşina de spălat şi astfel să spele hainele. Apă, însă, nu are la îndemână şi trebuie să aducă cu căruţa, în butoaie, de la aproximativ doi kilometri depărtare.

În cătunul Balta Roşie, oamenii îşi aduc provizii, zi de zi, cu căruţa. Şi nu sunt racordaţi la reţeaua electrică. Unii localnici au panouri solare, însă nu de la autorităţi, ci datorită unui biciclist care a bătut ţara în lung şi-n lat pentru a le aduce copiilor din sat lumină în casă, potrivit Antena3.

„Dacă e Soare afară, avem şi curent. Dacă nu, nu avem curent”, a explicat o tânără.

Ce spun autoritățile

Autoritățile locale cunosc, desigur, situația precară a locuitorilor, dar spun că nu au bani suficienți pentru a rezolva problemele.

„Zona Balta Roşie este o zonă extravilană. În momentul de faţă nu găsim nicio finanţare pe zona respectivă, atât timp cât este extravilană. Nu găsim nici pe intravilan pe extindere reţea electrică, dar pe extravilan. Este mult mai greu şi pentru noi, cu fonduri locale”, a explicat Dan Oleieru, primarul oraşului Flămânzi.

Localnicii spun că au si mai multe probleme de când singurul drum care trece prin localitate a împărțit pur și simplu cătunul în două.

Localnicii de pe partea stângă a drumului aparţin de comuna Copălău, iar cei de pe partea dreaptă aparţin de oraşul Flămânzi. Aceştia din urmă au o viaţă mai bună, însă doar în teorie. În realitate, plătesc preţ de oraş pentru o viaţă plină de neajunsuri.

Cătunul Balta Roşie are opt case locuite şi 30 de locanici, mai notează sursa citată. Dintre aceștia, opt aparțin orașului Flămânzi.

Recomandarea video

Mediafax
O nouă explozie la Moscova, pe strada unde a fost asasinat generalul Sarvarov: Cel puțin 3 persoane ucise
Digi24
EXCLUSIV Dispare rețeta de la medicul de familie. O nouă platformă din Sănătate va fi funcțională din august, anunță ministrul Rogobete
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Capelă din București cu figuri legionare: o treime din suma pentru picturi, acoperită de stat. Ce spune Secretariatul pentru Culte
Cancan.ro
Prognoza meteo pentru miercuri, 24 decembrie 2025. Cum va fi vremea în toată țara, în Ajunul Crăciunului
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?