Scandal în Dâmbovița după organizarea unui târg de Crăciun chiar la poalele Turnului Chindiei. A fost lansată o petiție online și a fost sesizat Ministerul Culturii
Este scandal mare în județul Dâmbovița, după ce Consiliul Județean Dâmbovița a decis să organizeze anul acesta un târg de Crăciun chiar în incinta Ansamblului Monumental Curtea Domnească. S-a lăsat cu scrisoare publică și sesizare la Ministerul Culturii.
Târgul, care conform președintelui CJ Dâmbovița-Corneliu Ștefan nu este târg, ci un eveniment (n.r. care se întinde pe parcursul lunii decembrie), a fost deschis pe 1 decembrie cu un concert, căsuțe pentru comercianți și un patinoar.
Iubitorii de istorie și patrimoniu s-au opus încă de la început organizării evenimentului, chiar la poalele Turnului Chindiei, într-o zonă istorică. Asociația Târgoviștea Restaurată a transmis încă din noiembrie o scrisoare de protest.
„Deschiderea în incinta celui mai important ansamblu monumental medieval al Țării Românești a unui târg de Crăciun (cu tot ceea ce implică acesta din punct de vedere gastronomic, olfactiv și al salubrității), a unui patinoar public și a unei scene pe care vor evolua formații muzicale și chiar un taraf (!!!) de muzică lăutărească, precum și iluminarea și sonorizarea improprii, contrare reglementărilor UNESCO și normelor naționale și internaționale în vigoare referitoare la monumentele istorice, constituie nu doar o impietate adusă memoriei colective naționale și locale – care conservă amintirea marilor figuri ale voievozilor Țării Românești și a deciziilor de o importanță decisivă pentru trecutul acestei țări adoptate în palatele și edificiile reședinței domnești – și o dovadă a lipsei unor elementare noțiuni de istorie și de patrimoniu cultural, dar și un risc major cu privire la integritatea monumentelor pe care nu întâmplător nicio autoritate nu și l-a asumat anterior”, se arată în scrisoare.
Reprezentanții CJ Dâmbovița au fost prezenți la concertul de deschidere
Evenimentul a continuat și de Ziua Națională a României. Reprezentanții CJ Dâmbovița au fost prezenți la concertul de deschidere. Curtea Domnească a devenit neîncăpătoare, muzica a răsunat, iar comercianții și-au început vânzările.
Potrivit organizatorilor, “Curtea Domnească va fi luminată de mii de luminițe, iar colindătorii din întreg județul îi vor încânta, în luna decembrie, pe toți cei care vor petrece Crăciunul la Turnul Chindiei. Pe parcursul lunii decembrie, în Curtea Domnească se vor afla un patinoar, căsuțe cu cele mai bune dulciuri și cele mai frumoase decorațiuni de Crăciun, ciocolată, ceaiuri și alte băuturi calde”.
Adresă la Ministerul Culturii
După scrisoarea publică, Asociația Târgoviștea Restaurată a continuat demersurile și s-a adresat direct Ministerului Culturii pentru a interveni în protejarea patrimoniului cultural al județului.
Răspunsul a venit abia zilele acestea. În urma demersului asociației, Ministerul Culturii a transmis că: “Direcţia județeană pentru Cultură Dâmbovița a înscris pe ordinea de zi și va prezenta spre analiza Comisiei Zonale nr.13 a Monumentelor Istorice, situația amenajărilor temporare de la Curtea Domnească din Târgovişte, ca urmare a organizării sărbătorilor de iarnă în incinta Curţii Domneşti de la Târgovişte; Comisia Zonală nr.13 a Monumentelor istorice este o comisie de specialitate a Ministerului Culturii care se va întruni în şedinţă în data de 08.12.2022, urmând ca decizia acestei comisii sa vă fie comunicată imediat ce ne va fi remisă”, se arată în documentul publicat de asociație.
Iubitorii de istorie și specialiștii în patrimoniu au realizat și o petiție, semnată de sute de persoane.
„Am transmis către Ministerul Culturii și Identității Naționale o nouă solicitare de repunere a Ansamblului Monumental Curtea Domnească Târgovișlte în drepturile sale firești, după ce am indicat concret reglementările încălcate pentru organizarea activității „Crăciun la Turn”. Considerăm că avizul Comisiei Ministerului Culturii ar fi trebuit solicitat înaintea organizării evenimentului. Documentul pe care l-am transmis ieri a fost însoțit și de petiția inițiată de Asociația Târgoviștea Restaurată pentru evacuarea bâlciului de la Curtea Domnească, petiție semnată în mai puțin de 24 de ore de 450 de oameni cărora le mulțumim. Ne asumăm public conținutul petiției redactat de Asociația Târgoviștea Restaurată”, transmite asociația.