Scandal în Germania: O editură retrage cărțile „Winnetou”, pe fondul disputei privind stereotipurile rasiale
O editură din Germania a anunțat că retrage de la publicare două cărți noi care au un personaj principal popular printre copii – „Winnetou” – după ce s-a confruntat cu acuzații de rasism.
Ravensburger Verlag, o importantă editură de cărți pentru copii din Germania, a anunțat că ultimele sale cărți despre Winnetou, un erou american care a apărut prima dată în 1875, vor fi retrase de la publicare și se va gândi, de asemenea, dacă va continua publicarea altor titluri cu același personaj în viitor.
Librăriile nu au mai putut comanda cărțile de la Ravensburger și se pare că au fost retrase de pe Amazon. Edițiile altor edituri sunt încă disponibile.
Oficialii editurii spun că au recurs la acest gest după ce au primit mai multe „reacții negative” referitoare la publicarea cărților destinate copiilor de peste 7 ani, notează The Guardian.
Până și Adolf Hitler ar fi fost un fan al acestor cărți
Karl May, creatorul romanelor, care a murit în 1912, este considerat primul autor cu cele mai bune vânzări din țările vorbitoare de germană și este unul dintre cei mai de succes scriitori germani din toate timpurile, pe baza vânzărilor. Cărțile sale s-au vândut în aproximativ 200 de milioane de exemplare în întreaga lume și au fost traduse în 40 de limbi.
Poveștile se concentrează pe prietenia dintre personajul Old Shatterhand, un imigrant german în Statele Unite, care este naratorul la persoana întâi al narațiunilor, și Winnetou, un lider apaș și fratele său de sânge. Cărțile au stat la baza a numeroase filme.
Romanele au fost atât de populare încât naziștii nu le-au interzis, cu toate că acestea erau în contradicție cu idealurile lor rasiale omagiind oamenii de culoare. Se spune că până și Adolf Hitler ar fi fost un fan al publicațiilor pentru copii.
Dezbateri aprinse privind rasismul
Cărțile lui May au dus la dezbateri aprinse, mai ales în mediul online, pe motiv de folosire repetată a sintagmei „pieile roșii”, iar unele persoane arată că aceste cărți sunt rasiste.
Între timp, tabloidul Bild duce o campanie de republicare a cărților, insistând că „isteria trezită” a fost responsabilă pentru „arderea pe rug a eroului copilăriei noastre”.
Șeful Ravensburger Verlag, Clemens Meier, a spus că aceste cărți trebuie privite din perspectiva realității istorice, față de care afișează o „imagine romantizată cu multe clișee”.
„Nu a fost niciodată intenția noastră să rănim sentimentele nimănui cu aceste titluri”, a adăugat Meier.