SCANDAL în Senat, la audierea lui Bogdan Chiriţoiu. Daniel Zamfir: „Aveţi două bombiţe mari sub scaun. Le ştiţi, le simţiţi?”
Comisia economică, industrii şi servicii din Senat l-a audiat, luni, pe preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, cu privire la scandalul insolvenţei Euroins, care a afirmat că instituţia pe care o conduce nu are pârghiile legale pentru a interveni. Preşedintele comisiei, Daniel Zamfir (PSD), i-a replicat că ar trebui să îşi dea demisia şi că are ”două bombiţe sub scaun”.
Bogdan Chiriţoiu a declarat în cadrul audierii că ”ASF a fost creat ca firmele de asigurări să nu îşi ia riscuri pe care nu le pot duce, este un reglementator prudential, cum ar fi BNR-ul, care are grijă ca băncile să nu rămână fără capital”.
”Noi încercăm opusul, noi am vrea ca băncile să aibă dobânzi mai mici, ca RCA-ul să fie mai mic. Undeva, rolurile noastre sunt complementare, lucrăm strâns unii cu alţii dar nu putem suplini unii activitatea altora, pentru că nu avem pârghii legale, eu nu pot face ce face ASF şi nici ASF nu poate face ce facem noi şi nu avem nici expertiza”, a spus Chiriţoiu.
Preşedintele comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir l-a criticat pe preşedintele Consiliului Concurenţei, spunând că mecanismele prăbușirii societăților de asigurări erau cunoscute, în contextul în care acestea avertizările existau încă de la falimentul Astra şi Carpatica.
”Oamenii, dacă au văzut că funcţionează mecanismul ăsta, ei de aia şi-au permis să vină cu aceste preţuri, pentru că îşi premeditaseră foarte bine mecanismul prin care nu plătesc daunele, adun cât mai mulţi bani din piaţă, îi transfer în offshore şi statul român, prostul, să plătească. Domnule, dacă dumneavoastră spuneţi că nu aveţi ce să faceţi, daţi-vă domnule demisia. Să îmi spuneţi mie că la o gaură de un milliard de euro, Consiliul Concurenţei spune: Eu nu am ce să fac! De ce nu aţi venit cu această avertizare de care spuneaţi de acum doi ani, imediat după falimentul Astra şi Carpatica? Aţi văzut mecanismul. (..) Domnule, dacă nu puteţi, la revedere, găsiţi-vă alt drum”, a spus preşedintele comisiei, Daniel Zamfir.
Chirițoiu: ASF şi-a folosit puterile pe care le are
Bogdan Chiriţoiu a intervenit precizând că nu e intenţia şi nici căderea sa să critice activitatea ASF-ului.
”Noi avem o colaborare, ei au vrut nişte lămuriri, au văzut nişte probleme, am discutat dacă noi, cu pârghiile pe care le avem, putem să îi ajutăm să rezolve acele probleme, dar nu putem, la cele menţionate acum, nu avem Pârghia normal şi este normal, nu este rolul nostru ăsta. S-a întâmplat ceea ce era normal să se întâmple. ASF şi-a folosit puterile pe care le are. Dacă service-urile nu sunt plătite, a intervenit ASF şi a luat măsuri, dacă compania nu solvabilă, pentru că preţul mic nu e rău, e rău când nu e sustenabil. Cine vede? Se vede în solvabilitate. Asta a făcut ASF, a văzut care este situaţia. (..) Nu o să ne suprapunem, fiecare dintre noi poate să intervină pe o problemă”, a spus preşedintele Consiliului Concurenţei.
El a precizat că decizia ASF a fost una corectă şi a intervenit folosind pârghiile pe care le au ei, şi pe care Consiliul Concurenţei nu le are.
”Aţi trăit acel episod, Carpatica-Astra, domnule, să îl repetăm după 7 ani şi să îmi spuneţi: Nu am ce să fac! Nu accept eu cel puţin acest punct de vedere. Sub nicio formă. Mai ales că sunteţi într-o situaţie, domnule preşedinte, aveţi două bombiţe mari sub scaun. Le ştiţi, le simţiţi? De aia, sunteţi în legalitate sau nu?”, i-a răspuns senatorul PSD Daniel Zamfir, potrivit news.ro
Șeful Consiliului Concurenței: „Sunt milioane de clienți care trebuie să meargă la altă companie”
Chirițoiu a mai spus, după audierea în comisia economică din Senat, faptul că sunt milioane de clienți Euroins care în curând trebuie să schimbe polița și, de asemenea, să meargă la altă companie.
Chirițoiu a mai precizat și că această schimbare poate să creeze perturbări în piață, iar într-o astfel de situație i se pare justificat pentru o perioadă limitată să existe o plafonare a prețurilor.
Totodată, acesta crede că Guvernul va aproba această plafonare.
„E un şoc puternic în piaţă. Sunt milioane de clienţi ai Euroins care în perioada următoare trebuie să schimbe poliţa, trebuie să meargă la altă companie.
Evident că această schimbare poiate să creeze perturbări în piaţă. Şi atunci, într-o astfel de situaţie mi se pare justificat ca pentru o perioadă limitată să existe o plafonare a preţurilor”, a spus Chirițoiu..