A fost scandal de proporții sâmbătă noaptea într-un club din Târgoviște. Un tânăr de 19 ani a fost protagonistul scenelor de violență și amenințare. A fost reținut de polițiști.
Individul este bănuit că, în incinta unei societăți comerciale de pe raza municipiului Târgoviște, ar fi provocat scandal, ar fi lovit un bărbat și ar fi amenințat cu un cuțit mai multe persoane. Deocamdată nu se cunoaște motivul care a generat conflictul între cei doi. Cei prezenți în club au asistat la scenele de violență și mai multe persoane au fost amenințate.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.
Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept a obiectelor periculoase.
Cercetările sunt continuate, în vederea dispunerii tuturor măsurilor legale.