Scandal la Serviciul de Ambulanță Timiș, după ce o angajată nevaccinată a refuzat testarea COVID: „Nu accept, este o discriminare, este un abuz”
A fost scandal în fața Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Timiș, acolo unde o angajată nevaccinată a refuzat să se testeze anti-COVID-19, înainte de a intra în instituție.
Femeia lucrează la Serviciul de Ambulanță Timiș ca îngrijitoare și, pentru că nu e vaccinată, conducerea instituției i-a cerut să se supună unei testări Covid. De sltfel, tot personalul nevaccinat de la Serviciul de Ambulanță Timiș se supune acestei reguli.
„Atâta sunt de josnici. Am zis: plec frumos. Desfaceți-mi contractul de muncă. Nu, atunci pleacă acum, te scoatem așa fără, au chemat Jandarmeria să mă scoată, au tras de mine să mă scoată afară din unitate. Nu accept, este o discriminare, este un abuz. Sunt sănătoasă, nu am simptome, chiar nu vreau să mă supun acestui test. Ori te vaccinezi, ori te testezi, ori nemotivat. Pleci acasă nemotivat. Am spus nu accept niciuna. Eu am venit să lucrez, nu plec nemotivat, desfaceți-mi contractul de muncă. Și îmi spuneți acolo motiv, pentru că nu mă testez”, a declarat Mirela Păun, îngrijitoarea de la SAJ Timiș, pentru Digi 24.
Potrivit şefului Serviciului Judeţean de Ambulanţă Timiş, Iancu Leonida, femeia nici măcar nu trebuie să suporte costul testului, care este asigurat de instituţie.
„Medicii, asistentele se conformează. Ea, vezi Doamne, nu, și face și circ. Vrea să se testeze, lucrează. Nu, nu. (…) Nefiind vaccinată, am supus-o testării cu ce test vrea ea. Este o ambiţie, este o nevaccinistă din Piaţa Operei care şi în primăvară vorbea la microfon. E o femeie conflictuală”, a declarat şeful SAJ Timiş, Iancu Leonida.
Nici liderul de sindicat nu o mai apără pe anagajata de la SAJ Timiș
La rândul său, liderul de sindicat de la Serviciul de Ambulanţă Timiş, Victor Ţepeş, care se opune vaccinării obligatorii şi i-a ţinut partea femeii de serviciu, atunci când a fost cercetată disciplinar, este acum de partea conducerii.
„Doamna nu vrea să fie testată. Nu pot să o ajut în cazul ăsta pentru că încălcăm nişte reguli. Am avut o discuţie cu dânsa, i-am spus că poate să îşi pună în pericol familia. Mi se pare corect să fim testaţi atât timp cât nu suntem vaccinaţi. Doamna spune că nu vrea să se testeze pentru că nu vrea să fie scobită în nas la fiecare trei zile”, a declarat liderul de sindicat de la SAJ Timiş, pentru Adevărul.
Liderul de sindicat a mai declarat că sindicatul acceptă testarea personalului nevaccinat, cu condiţia ca angajaţii să nu fie puşi la plată.
CITEȘTE ȘI:
- Bilanț coronavirus 17 septembrie. 4.478 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore
- O gravidă venită în concediu în România a murit după ce a fost depistată cu varianta Delta
- Guvernul a aprobat certificatul verde Covid-19. Participarea la nunți, botezuri, meciuri, în sălile de sport, în cinematografe și restaurante, limitată
- Peste 13.300 de persoane s-au vaccinat în România, în ultimele 24 de ore. Câte efecte adverse au fost raportare, în același interval de timp
- Mircea Badea, către Raed Arafat: O persoană vaccinată poate transmite virusul! Astfel, se echivalează vaccinul cu testul
- EXCLUSIV. Alexandru Arșinel încă are probleme la cinci luni de la infecția cu COVID: „Sincer, nu mă simt bine”