În camera de gardă a Spitalului de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a izbucnit un scandal după ce familia unei fetiţe care s-a tăiat la un genunchi i-a acuzat pe medicii UPU că i-au lăsat să aştepte două ore. Aceasta deşi copila începuse să facă febră, spun oamenii.
Unchiul copilei a intrat revoltat în cabinetul medicilor, iar ca să-l liniştească aceştia au chemat paza. Familia vrea acum să depună o plângere împotriva medicilor, relatează observatornews.ro.
„Ia, uitaţi aici, ce tăietură are fetiţa asta, da?! Stă de o oră aici! Am intrat în Urgenţă la cadrele medicale să vină să o ia şi m-au scos afară, da, pe motiv că sună la poliţie! Iar dumnealui… De ce fugi acum? De ce fugi, măi, omule?! De ce m-ai scos afară şi m-ai ameninţat?
– Nu te-am ameninţat!
– După ce am sunat la 112, a venit un echipaj de poliţie şi ce să vedeţi?! O să ia copilul!”, este dialogul din camera de gardă.
Unchiul fetiței spune că a luat legătura cu un avocat și că are în vedere să depună o plângere la Colegiul Medicilor din Suceava, dat și la alte instituții pentru modul în care au fost tratați la Spitalul Județean de Urgență, pentru abuz în serviciu, pentru purtare abuzivă.
Acesta a mai declarat că fetița a fost nevoită să aștepte aproape 2 ore până să primească îngrijiri medicale, ba mai mult ar fi fost cusută fără anestezie. De partea cealaltă, spitalul afirma că fetiței i s-a făcut triajul la ora 21.55 și a fost încadrată la cod verde, plaga nu era cu hemoragie, nu-i pune viața în pericol imediat și ca a fost preluată la ora 22.49, pentru că erau alți pacienți mai gravi ce trebuiau consultaţi.
Cert e că în seara respectivă, au avut loc și câteva schimburi de replici între părțile implicate și a avut nevoie de intervenția poliției pentru a calma spiritele. Fetița nu a avut nevoie de internare și a primit recomandare de tratament la domiciliu.
Sursă FOTO: Facebook/ caracter ilustrativ