Prima pagină » Actualitate » SCANDALUL ”Coldplay” explicat de un antropolog: „Este greu să nu suspectezi ipocrizie când argumentul este atât de ușor de demontat”

SCANDALUL ”Coldplay” explicat de un antropolog: „Este greu să nu suspectezi ipocrizie când argumentul este atât de ușor de demontat”

SCANDALUL ”Coldplay” explicat de un antropolog:

Antropologul Radu Umbreș a postat pe pagina sa de socializare un mesaj, după episodul petrecut la concertul Coldplay de la București. Acesta a analizat – cu argumente și cu un punct de vedere documentat muzical – reacția publicului, după ce un cântăreț de manele care a fost invitat pe scenă, miercuri seară, în timpul primulului concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti, a fost huiduit de public pe tot parcursul melodiei lui.

„Să huidui la un concert pentru că nu îți place muzica te face neam prost cu doar două excepții”

Radu Umbreș a explicat faptul că toată această huiduială colectivă, care a avut loc în timpul spectacolului, este mai mult decât o sumă de comportamente lipsite de respect și politețe.

„1) Interpreții sunt incompetenți din motive ce li se pot imputa și care afectează major performanța artisticî (obosit, spart, neglijent, dezinteresat etc).
2) Interpreții jignesc audiența intenționat (înjură, aruncă cu chestii în public, întârzie la modul ”lasă că așteaptă fraierii” și nu își cer scuze, cântă puțin și nu revin la bis, etc)

Ce am auzit că s-a întâmplat în seara asta la Coldplay nu se încadrează la aceste excepții. Cine vrea să se chinuie cu onestitate să demonstreze că a fost unu sau  doi cred că se minte singur. Huiduiala colectivă e mai mult decât o sumă de comportamente lipsite de respect și politețe. E o conjurație tacită care s-au coordonat pe o problemă specifică care îi unește pe hulitori, una pe care niște comentarii încearcă să o igienizeze ca fiind determinată de gusturi și așteptări.

Vezi, Doamne, nu s-a huiduit că erau manele în mod particular, ci s-a huiduit că oamenii merg la Coldplay pentru ceva și primesc altceva. Nu mergi la Leonard Cohen și cântă Maria Lătărețu. Nu mergi la Megadeth și joacă fetele de la Căpâlna. Nu mergi la Roxette și te trezești cu Gheorghe Zamfir la nai. Noi nu avem ceva cu manelele, ci cu inadvertența!

E greu să nu suspectezi ipocrizie când argumentul este atât de ușor de demontat. Oricare dintre noi ar putea simți că așteptările noastre de la un concert au fost subminate de schimbări neașteptate și nedorite ale registrului muzical. Dar nu huidui o încercare cu cele mai bune intenții care eșuează pentru public. Te dezumfli, nu mai participi la interacțiunea cu interpreții, mergi la toaletă, pleci dacă e chiar groaznic și nu mai mergi data viitoare. Huidui doar dacă simți că interpreții ți-au făcut voit rău. Și huidui colectiv dacă simți că dauna esye împărtășită cu ceilalți din jur.

Interjecțiile nu au atacat inadvertența stilistică între formație și invitat, ci au fost un mesaj de respingere a invitatului în particular și a stilului său muzical în general. ”Nu îmi plac manelele” spune altceva în România decât ”nu îmi place jazzul/ Mongolian throat singing / Radiohead” pentru că oamenii pot să deteste muzica dar să nu aibă nicio problemă cu mongolii sau cu interpreții și consumatorii de jazz (Profit de ocazie să salut prea-numeroșii mei prieteni ascultători de Radiohead)”, a scris Radu Umbreș.

„Nu cred că vreun străin ar putea înțelege de ce unii români au aversiune față de manele doar analizând cântecele”

Antropologul a ridicat o întrebare – pe care a și explicat-o – și anume aceea de unde vine aversiunea unor oameni față de muzica asta și dacă este ea demnă să fie respectată de către alții.

„Dar hai, poate că publicul de huiduitori totuși are circumstanțe atenuante. Poate chiar au perceput o incompetență evitabilă și/sau o jignire intenționată. Care ar putea fi acestea? ”O formație profesionistă trebuia să știe că românii ascultători de Coldplay au aversiune la manele” ”Ne-au jignit intenționat aducând un manelist pe scenă și asociindu-ne cu el”

Prima propoziție presupune că interpreții străini ar trebui să cunoască și să respecte niște preferințe care nu au legătură cu muzica propriu-zisă. Nu cred că vreun străin ar putea înțelege de ce unii români au aversiune față de manele doar analizând cântecele, pentru că le lipsește conotația locală asociată genului muzical. Iar după ce ar înțelege-o, nu cred că ar respecta-o dacă e un artist integru. Chiar, de unde vine aversiunea unor oameni față de muzica asta, și este ea oare demnă de a fi respectată de către alții?

La manele, respingerea violentă a genului este inextricabil fuzionată cu aversiunea față de oamenii care fac muzica și de cei care o ascultă. Categoria de manelist este una la intersecția dintre o etnie/rasă considerată inferioară, o categorie socială considerată dăunătoare societății și o influență culturală considerată antitetică națiunii.”

„Vreau să cred că nu caracterizează decât o parte a românilor”

Radu Umbreș a mai precizat că reacția publicului a fost la categoria socio-culturală asociată genului și nu la versurile sau la emoțiile/ideile transmise propriu-zis de cântecul interpretat.

Antropologul a concluzionat că acest gen de reacție, acea huiduială a publicului, este orice altceva, numai civilizată nu este, punctând că își dorește și speră că doar o parte a românilor manifestă aceste tare.

„Da, unele sau chiar multe manele au conținuturi semantice dezagreabile din punct de vedere moral pentru unii/mulți dintre noi. Dar nu toate, iar băiatul acela cânta un cântec de dragoste – o doină dacă vreți să o ardem pe muzicologie – fără niciunul dintre aceste aspecte.

Reacția a fost la categoria socio-culturală asociată genului, nu la versurile sau la emoțiile/ideile transmise de cântec propriu-zis. Pare rău la domnii melomani, dar huiduiala aia este orice numai civilizată nu este, vreau să cred că nu caracterizează decât o parte a românilor, și sper că ”occidentalii” nu ne vor considera pe toți românii ca fiind niște mojici, precum sunt unii dintre noi.

La final, trebuie să spun că e și vina ăstora de la Coldplay. Nu se face așa ceva. Nu stai cuminte când îți huiduie publicul invitatul decât dacă ai renunțat la artă și ești un business axat exclusiv pe satisfacerea clientului plătitor. Aș vrea să teleportez niște huiduitori în anii 70, să facă una ca asta când pe scenă sunt Joe Strummer sau Keith Richards, de fapt la concertul Stooges din Detroit 74, de pe albumul Metallic K.O. unde se aud cum șuieră sticlele pe scenă iar Iggy Pop o dă parte-n parte cu bikerii.

Să simtă pe pielea lor că achiziționarea unui bilet la un concert nu dă dreptul publicului să ceară artistului ce să cânte și mai ales ce să nu cânte. Asta poate se acceptă la petrecerile de interlopi, unde muzicanții cântă pentru cine are banul. Vino cu scheme d-astea de jupân parvenit la rockeri și punkeri autentici și o să-ți iei un grif peste pretenții.”

Huiduieli în timpul primulului concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti

Întreaga discuție a pornit, după ce un tânăr cântăreț de manele a fost invitat pe scenă, miercuri seară, în timpul primulului concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti, moment în care publicul a început să-l huiduie pe tot parcursul melodiei lui.

Babasha a început să fie huiduit de fanii Coldplay imediat ce a urcat pe scenă şi a început să cânte o melodie de-a sa.

Mulți dintre cei care au plătit sute de lei pe bilet pentru aș-i vedrea trupa favorită – Coldplay – au fost contrariați să vadă că asistă la un concert al unui manelist de care foarte mulți nici măcar nu au mai auzit anterior.

„Nu mă așteptam să fie chiar atât de rău”

După valul de reacții negative, manelistul a reacționat într-o postare pe TikTok, povestind cum a ajuns pe scena de la Coldplay.

„Nu sunt în măsură să port discuții tocmai fiind în centrul atenției acum, nu vreau să creadă lumea că profit de așa ceva și nici nu sunt în măsură să vorbesc despre așa ceva, las oamenii la buna lor plăcere să judece situația cum trebuie. Dar ceea ce trebuie să spun este că cei de la Coldplay au vrut să facă un moment cu un artist român pentru concertul lor (…) iar ei s-au uitat în topurile muzicale și m-au văzut pe mine.

Ei personal au contactat impresarii mei, m-am trezit deodată și nu știu câți dintre voi ați fi refuzat o astfel de oportunitate. Pentru că vorbim de un cu totul și cu totul alt nivel și indiferent de toate huiduielile din lume tot aș fi acceptat pentru că așa ceva este o dată în viață.

Pentru cunoștința voastră am avut chiar și o probă de sunet înainte, că așa este normal, cu Chris Martin personal și i-a plăcut foarte tare de mine (…) M-așteptam să fie păreri împărțite, dar nu mă așteptam să fie chiar atât de rău (…) Eu sunt doar un puști de 22 de ani care chiar muncesc, zi și noapte pentru un vis. Indiferent că cânt manele, pentru cine nu înțelege treaba asta maneaua este rău famată doar din cauza rasismului, nu din cauza muzicii în sine (…) pentru că uitați străinii ne apreciază, doar românii nu ne apreciază”, a transmis Babasha.

Trapperul Gheboasă, amendat de jandarmi pentru versurile „vulgare și rasiste”

Reamintim de un alt moment controversat care a inflamat spiritele în spațiul public și anume cel din august 2023, atunci când cântărețul de trap Gheboasă a fost amendat de jandarmii clujeni, care s-au autosesizat în urma prestației interpretului pe scena festivalului Untold.

„În data de 6 august a.c., ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public cu privire la concertul susținut de trapperul Gheboasa, în timpul căruia acesta a avut versuri vulgare și rasiste, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj Napoca s-a autosesizat și a luat decizia de a analiza suportul optic pe care l-au avut la dispoziție”, au transmis jandarmii clujeni.

Trapperul a primit o amendă în valoare de 1.000 lei, pentru „proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora.”

Cu o amendă similară a fost sancționat fiecare dintre cei trei membri ai trupei Șatra BENZ, care au cântat pe 6 iulie, în deschiderea festivalului Neversea de la Constanța.

În plus, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Ștefan Cicio-Pop” Cluj-Napoca a sesizat Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării pentru analizarea actului artistic al trapperului Gheboasă, a cuvintelor și expresiilor utilizate, din perspectiva comiterii unor eventuale fapte antisociale de discriminare.

 

CITEȘTE ȘI:

Sociologul Gelu Duminică, după scandalul de la UNTOLD: „Voi realizați ce umbre zac în noi?”

Câte clase are Gheboasă, vedeta ediției UNTOLD 2023 / Ce sfat legat de școală are pentru tineri

Dealer de DROGURI, prins în flagrant la Untold. Procurorii au găsit în locuința lui sute de pastile de ecstasy

Controverse după prestația lui Gheboasă la UNTOLD. Sociolog: ”Nu cred că e nevoie de stropire cu aghiazmă mare, viitorul nu ne este în pericol”

Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, precum Jurnalul național, Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și