Scena sfâșietoare găsită de salvamontiștii care au recuperat trupul tinerei ucise de urs. ”Este cel mai CRUD CAZ de până acum”
Salvamontiștii care au recuperat cadavrul tinerei de 19 ani, sfâșiată de un urs pe un traseu montan din Bucegi, au găsit la fața locului o scenă terifiantă. Fata era deja moartă, iar animalul smulgea cu colții bucăți de carne din picioarele acesteia. Maria Diana prezenta și răni în zona capului, cel mai probabil produse după ce a fost aruncată de urs în prăpastie, ea căzând de la o înălțime de aproximativ 120 de metri. Specialiștii cred că fiara a azvârlit-o pe tânără în râpă cu intenția de a o ucide, un comportament des întâlnit în rândul animalelor sălbatice. Pe trupul fetei erau prezente numeroase urme de gheare și de colți. În momentul atacului, Diana Maria și prietenul ei nu erau împreună, ci se aflau la o distanță de câțiva metri unul de celălalt.
- Salvatorii montani spun că traseul pe care se deplasau cei doi tineri este intens circulat și că este pentru prima dată când un urs a atacat turiști.
- Salvamontiștii mai cred că Diana Maria nu avea nicio șansă de a mai fi salvată, deoarece atacul ursului a fost foarte rapid, iar totul s-a întâmplat în doar câteva secunde. Fata ar fi putut fi salvată numai dacă ar fi fost însoțită de o persoană care avea capacitatea de a imobiliza ursul, fie prin împușcare, fie prin tranchilizare și care ar fi trebuit să acționeze foarte repede.
- Prietenul fetei era în stare de șoc când au ajuns salvatorii, abia putea lega două vorbe, dar a reușit totuși să le arate locul în care a fost trasă și apoi aruncată de urs prietena sa.
Deși sunt profesioniști cu multă experiență, cazul fetei de 19 ani ucise de urs pe traseul turistic Jepii Mici, din Bucegi, i-a cutremurat și pe salvamontiști. Aceștia spun că este cel mai înfiorător caz pe care l-au întâlnit până acum și că este pentru prima dată când un urs atacă turiști.
Este un traseu foarte circulat de turiști, se merge pe el de peste o sută de ani. Ideea este că urșii din zonă s-au învățat cu turiștii și probabil și de aici comportamentul lor s-a dezvoltat, au prins curaj, și-au dat seama că oamenii nu sunt un pericol și pot fi o pradă, pot să îi atace.
Este cel mai crud caz de până acum. Sunt statistici cu sute de atacuri în ultimii ani și cu decese, dar acei oameni au intrat în luptă directă cu urșii, de exemplu, au fost ciobani care și-au apărat stâna. S-a schimbat ceva în comportamentul animalelor, o astfel de situație poate să apară oricând, oriunde”, a spus, pentru Gândul, prof. Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România.
Acesta a mai spus că Maria Diana nu a avut efectiv nicio șansă de supraviețuire, deoarece tragedia s-a întâmplat foarte repede. Singura ei șansă de a se salva ar fi fost aceea să se fi aflat în prezența unei persoane care să aibă asupra sa fie o armă, fie un tranchilizant ca să poate anihila ursul, dar și o viteză de reacție foarte mare.
A fost o chestie de câteva secunde. Nu pot spune de ce ursul a atacat-o pe fată, dar există niște vorbe din popor că, dintr-un grup, un câine îl va mușca pe cel pe care îl simte că îi este frică, este veriga slabă. Poate și ursul a simțit ceva, nu putem ști cum a ales fata. În momentul atacului, băiatul și fata erau la o distanță de câțiva metri unul de celălalt, nu erau împreună”, a adăugat Sabin Cornoiu.
”Cred că a aruncat-o în prăpastie intenționat, ca să o omoare”
Salvatorii montani care au mers la fața locului în urma apelului la 112 efectuat de cei doi tineri în momentul în care le-a ieșit ursul în cale au fost îngroziți de scena pe care au găsit-o la fața locului.
Am găsit o persoană de sex feminin decedată, cu un urs lângă ea, care consuma din trupul acesteia. Pe corp erau urme de gheare și de colți. Băiatul era într-o stare avansată de șoc, destul de greu scoteai ceva informații de la el, dar ne-a arătat unde a fost trasă fata și pe unde a căzut”, ne-a spus Sergiu Frusinoiu, unul dintre salvamontiștii care au participat la această operațiune.
Cadavrul tinerei prezenta atât răni pe picioare, pe care ursul i le-a sfârtecat efectiv cu colții, chiar sub ochii salvamontiștilor, dar și la cap, cel mai probabil produse în urma căderii în prăpastie, ea fiind aruncată de urs de la o înălțime de aproximativ 120 de metri.
Sergiu Frusinoiu presupune că animalul a aruncat-o pe fată în prăpastie cu intenția de a o ucide.
”Eu mizez pe inteligența animalului și cred că a aruncat-o în prăpastie intenționat, ca să o omoare, se întâmplă destul de des în regnul animal”, a completat Sergiu Frusinoiu.
Ursul care a atacat-o pe fată a fost împușcat
Fata de 19 ani, care era dintr-o comună ieșeană, dar locuia în București, a fost atacată și ucisă, marți după-amiază, de un urs. Diana Maria se afla în drumeție împreună cu prietenul ei. În momentul apariției ursului, amândoi au sunat la 112. Când a fost atacată, fata vorbea cu dispecerul de la 112, care a asistat la telefon la întreaga tragedie.
La un moment dat, acesta nu i-a mai auzit vocea tinerei și a realizat că s-a întâmplat o nenorocire. Ursul a tras-o pe Maria Diana într-o râpă, apoi a sfârtecat-o cu colții.
Potrivit salvatorilor montani, operațiunea de recuperare a fost una extrem de dificilă, din cauza terenului accidentat și a prezenței a ursului, care se află la aproximativ 10-15 metri de ei. Animalul era agresiv, de aceea, pentru ca trupul neînsuflețit al fetei să poată fi recuperat în siguranță de salvamontiști, a fost necesar ca ursul să fie împușcat.
CITEȘTE ȘI: