Prima pagină » Actualitate » Scene IREALE în București! Un șofer beat, fără permis și cu mașina FURATĂ a provocat patru accidente rutiere

Scene IREALE în București! Un șofer beat, fără permis și cu mașina FURATĂ a provocat patru accidente rutiere

Au fost scene halucinante pe străzile din București! Patru accidente rutiere, unul soldat cu rănirea unei persoane, au fost produse joi, în Sectorul 4 al Capitalei, de un bărbat în vârstă de 49 de ani, beat şi cu permisul de conducere retras din motive medicale. Mai mult decât atât, acesta furase taxiul cu care a provocat accidentele.

În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 1.19 mg/l alcool pur în aerul expirat

În intervalul orar 13:14-13:18, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apeluri 112 cu privire la producerea unor accidente rutiere pe raza sectorului 4, în care ar fi fost implicat un conducător auto aflat sub influența alcoolului.

În jurul orei 13:25, polițiștii Brigăzii Rutiere ajunși la fața locului pe Șos. Berceni nr. 35, au identificat un bărbat în vârstă 49 de ani, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 1.19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Din primele date, conducătorul auto ar fi fost implicat în 4 accidente rutiere. În urma unui accident a rezultat rănirea unei persoane, care a fost transportata la spital, iar în celelalte 3 accidente, au rezultat exclusiv pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că acesta are permisul de conducere retras din cauze medicale. Totodată, s-a constatat faptul că bărbatul furase autoturismul în cauză în scopul folosirii pe nedrept. Polițiștii Brigăzii Rutiere efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-au produs evenimentele rutiere”, au precizat politiștii de la Rutieră.

 

CITIȚI ȘI:

Accident rutier mortal pe o stradă din sectorul 2. Pietonul a DECEDAT în urma impactului cu un autoturism

 

A terminat Facultatea de Jurnalism. Iubește să afle despre oameni și despre poveștile lor, dar și să prezinte la cald informații interesante care să-i ajute pe cei dornici  de a fi la curent cu ... vezi toate articolele

Citește și