Schema de ajutor de stat pentru artiști, trimisă la Ministerul Economiei. Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii: E o formă care în continuare nu mulțumește pe toată lumea
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a anunțat joi, într-o conferință de presă că schema de ajutor de stat pentru sectorul cultural, anunțată de oficială în noiembrie anul trecut, a fost finalizată la nivelul Ministerului Culturii și a fost trimisă la Ministerul Economiei, iar cei care au nemulțumiri se pot adresa ministerelor de resort.
Schema de ajutor pentru domeniul cultural, cu un buget estimat la 100 de milioane de euro, sub formă de granturi, a fost anunțată, în noiembrie 2020, înaintea alegerilor parlamentare, de vicepremierul de la acea dată, Raluca Turcan, alături de ministrul Culturii de atunci si din prezent, Bogdan Gheorghiu.
Ministrul a anunțat joi că schema de ajutor pentru sectorul cultural a fost finalizată la nivel de Ministerul Culturii și pleacă joi pe circuit spre Ministerul Economiei, unde va fi supusă analizei și la nivel guvernamental și poate fi perfecționată, în funcție de nemulțumirile celor vizați.
Modul în care autoritățile s-au implicat în ajutorarea sectorului cultural a stârnit un val de critici în domeniu, de la artiști și organizații independente care reclamau că schema favorizează organizatorii de evenimente. Mai recent, Alexander Nanau, regizorul filmului documentar „Colectiv”, a anunțat marți că refuză o decorație propusă de președintele Klaus Iohannis, în 15 ianuarie, ca reacție la felul în care statul a gestionat această situație. „După aproape un an de eforturi și propuneri din partea tuturor sectoarelor culturale de a angaja statul Român în implementarea de mecanisme de susținere a culturii sever amenințate de faliment în timpul crizei COVID 19, reacția și intervenția concretă a statului Român la toate nivelurile institutionale a fost zero”, a transmis Alexander Nanau.
Bogdan Gheorghiu: „A fost un exces de zel să ne asumăm conceperea acestei scheme”
„Această schemă de ajutor a fost o provocare lansată în guvernarea anterioară și o asumare a Ministerului Culturii de constituire a acestei scheme în urma discuțiilor cu toată lumea interesată, tocmai pentru a reuși să mulțumim cea mai mare parte din beneficiari. Vreau să vă spun că în două luni de zile s-a ajuns la o formă care în continuare nu mulțumește pe toată lumea, dar a fost o formă care mulțumește mai multă lume decât în faza inițială”, a declarat Bogdan Gheorghiu, joi.
„În acest moment considerăm că misiunea Ministerului Culturii este încheiată, în sensul în care schema, în forma pe care am conceput-o noi, pleacă pe circuit, ea poate fi perfecționată la Ministerul Economiei sau la nivel de Secretariat General al Guvernului, nu mai este în curtea noastră. Iar cei care consideră că se putea concepe mai bine această schemă și pot fi aduse îmbunătățiri, în continuare pot să se adreseze ministerelor de resort”, a spus ministrul.
Bogdan Gheorghiu a ținut să precizeze că schema ține mai mult de zona economică și mai puțin de zona culturală și că ar fi trebuit să fie concepută din start de Ministerul Economiei.
„A fost, din partea noastră, un exces de zel să ne asumăm conceperea acestei scheme, am blocat practic jumătate din personalul Unității de Management al Proiectului. Din punctul meu de vedere, din start ea trebuia să fie gândită și concepută la Ministerul Economiei, dar, dacă ne-am asumat-o, am dus-o până la capăt așa cum am putut împăca ceea ce s-a cerut cu ceea ce poate fi aplicat procedural, pentru că multe lucruri care sunt solicitate, care și astăzi sunt exprimate public prin nemulțumiri nu pot fi incluse în schemă pentru că nu ar fi acceptate de Comisia Europeană”, a spus ministrul.
„Repet, poate la Ministerul Economiei sau în altă parte se vor găsi soluții mai bune. Ministerul Culturii eu zic că și-a dat toată silința, foate mulți oameni au muncit nopți de-a rândul, mă refer și la consilierii din Cabinetul ministrului, și la oamenii din Unitatea de Management a Proiectului. Dacă sunt nemulțumiri, cu siguranță ele pot fi discutate, dar ar trebui și apreciată această muncă, pentru că Ministerul Culturii este ministerul cu cea mai mică organigramă, cu cel mai puțin personal și cu toate acestea ne-am asumat destul de multe lucruri în această perioadă”, a conchis ministrul Culturii.
Ministrul Culturii nu a prezentat, joi, forma finalizată la nivelul instituției, și, până la ora publicării, reprezentanții ministerului nu au răspuns solicitării de transmite acest document.
Mii de înscrieri în Registrul Sectorului Cultural
Conform anunțului inițial, prin această schemă de ajutor se va asigura finanțarea nerambursabilă, prin microgranturi și granturi, a celor care activează într-unul dintre domenii culturale: artele spectacolului (teatru, muzică, dans), artele vizuale (pictură, sculptură, film, fotografie), patrimoniu, carte, audio-vizual, educație culturală, sectorul cultural independent.
Într-un interviu pentru Gândul, în 24 noiembrie, ministrul Bogdan Gheorgiu spunea că artiștii sunt printre principalii beneficiari ai acestei scheme de ajutor. Astfel, din valoarea schemei, care are ar ajunge la 120 de milioane de euro dacă se adaugă cofinanțarea, în jur de un sfert, respectiv 30 de milioane de euro, vor ajunge la artiști.
O precondiție pentru a solicita ajutorul a fost înscrierea în Registrul Cultural, până la data de 25 noiembrie, termen prorogat apoi pentru 9 decembrie.
Potrivit unui răspuns al Ministerului Culturii la solicitarea Gândul, transmis în 30 decembrie, la momentul finalizării înscrierilor de pe platforma Registrul Sectorului Cultural, în data de 9 decembrie 2020, acesta număra: 3.138 de înregistrări valide în categoria Societăților Comerciale (din 3.326 de înscrieri), 1.179 de înregistrări valide în categoria Organizațiilor neguvernamentale (1.227 de înscrieri), și 7.314 înregistrări în categoria persoanelor fizice, care erau în curs de verificare. Validarea a fost făcută prin eliminarea înregistrărilor duble.
„Etapa înscrierilor în Registrul Sectorului Cultural a fost necesară pentru evaluarea impactului bugetar (care se află în curs de finalizare) al schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii, astfel încât bugetul alocat să fie cel necesar și suficient. De asemenea, în acest moment, se lucrează la proiectul de buget general consolidat al statului, acesta urmând să fie finalizat la începutul anului viitor (2021 – n.r.). În momentul de față, schema de ajutor de stat este în curs de elaborare. Aceasta se va concretiza printr-un act normativ ce va fi pus în consultare publică, conform legislației în vigoare”, a transmis Ministerul Culturii, în 30 decembrie 2020.