Prima pagină » Actualitate » Scholz și Biden au convenit să nu recunoască niciun câştig teritorial al Rusiei în Ucraina

Scholz și Biden au convenit să nu recunoască niciun câştig teritorial al Rusiei în Ucraina

Scholz și Biden au convenit să nu recunoască niciun câştig teritorial al Rusiei în Ucraina

Cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele american Joe Biden au convenit joi într-o discuţie telefonică să nu recunoască niciun câştig teritorial al Rusiei în Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin.

De asemenea, cei doi lideri ”au convenit că Ucraina are nevoie să fie susţinută substanţial şi în mod continuu în punerea în practică a dreptului său legitim la autoapărare”, a mai menţionat sursa citată, referindu-se la ajutorul militar destinat Ucrainei, relatează Reuters.

Pe de altă parte, Olaf Scholz a anunţat la o conferinţă de presă că şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, va efectua curând o vizită în Ucraina.

Acest ultim anunţ survine după ce preşedintele german Frank-Walter Steinmeier şi cel ucrainean Volodimir Zelenski au avut mai devreme o discuţie telefonică în care au convenit să pună capăt unei dispute generate de refuzul Kievului de a-l primi pe Steinmeier într-o vizită ce fusese planificată să se desfăşoare la jumătatea lunii aprilie.

Scholz a declarat joi că este un ”lucru bun” faptul că cei doi preşedinţi au soluţionat respectiva dispută, dar nu a comentat asupra unei posibile vizite a lui în Ucraina

Citește și