Școala românească, față în față cu educația digitală. De ce nu ar mai trebui să îi considerăm echipați pentru educație digitală pe elevii și profesorii care dețin un smartphone

Cel  puțin 146.248 de elevi și 19.785 de profesori nu au fost echipați, de-a lungul celor trei ani pandemici, cu dispozitive digitale pentru o educație online de calitate. Implementarea din fonduri europene a unui catalog școlar electronic național se lasă încă așteptată, așadar finanțarea se va întoarce la bugetul european. În plus, elevii și profesorii care dețin un smartphone nu ar mai trebui să fie considerați echipați pentru educație digitală, deoarece este neconform pentru o bună înțelegere și calitate a procesului educațional. Sunt doar câteva dintre concluziile punctate în cadrul raportului ”Digitalizarea educației preuniversitare – de la pandemie la o nouă lege”, realizat de Societatea Academică din România (SAR), prin proiectul Monitorul Educației din România.

Scopul raportului, susțin autorii care s-au ocupat de luni bune pentru a strânge toate datele prezentate, este acela de a readuce  pe agenda publică subiectul educației digitale în toată complexitatea lui, după trei ani școlari desfășurați sub semnul pandemiei.

Câți elevi și profesori au beneficiat de echipamente digitale și câți mai au nevoie? Ce fel de echipamente există acum în interiorul sistemului de învățământ? Cum au fost formați profesorii pentru a preda digital? Cum arată cadrul juridic în privința digitalizării educației și care sunt prevederile incluse în forma noii legi a educației? Sunt câteva dintre întrebările la care se răspunde, cu date și cifre concrete, în raportul realizat de Societatea Academică din România.

Reamintim că în anul 2021, cea mai mare pondere a persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 și 74 de ani care aveau minimum competențe digitale de bază s-a înregistrat în Țările de Jos și Finlanda (ambele cu 79%), urmate de Irlanda (70%).  La polul opus, cel mai scăzut procent a fost în România (28%), Bulgaria (31%) și Polonia (43%).

”În zonele de echitate, e nevoie de dotarea cu echipamente a elevilor aflați în nevoie”

Concluziile raportului

Deși este în vigoare din 2020, Legea 109/2020 nu este aplicată nici astăzi, existând, potrivit datelor furnizate de instituții, cel puțin 146.248 elevi și 19.785 profesori care nu au fost echipați cu dispozitive digitale pentru educație online de calitate.

Ministerul Educației nu și-a îndeplinit atribuția de furnizare de echipamente digitale elevilor și profesorilor aflați în nevoie și nici nu a dezvoltat un mecanism prin care actorii implicați în procesul educațional să poată solicita acest tip de facilitate. Inclusiv în județe cu un nivel de trai mai ridicat, nevoia accesului la echipamente digitale persistă – de exemplu, în județul Ilfov, 4.400 de elevi și 870 de profesori nu dispun de  echipamente digitale.

Din perspectiva infrastructurii pentru educație digitală, se impune o revizitare a datelor furnizate prin intermediul SIIIR în timpul pandemiei, astfel încât Ministerul Educației să aibă o evidență clară asupra numărului de elevi și profesori care au/nu au acces la echipamente digitale care să le permită să acceseze resurse educaționale deschise.

În acest sens, nu ar mai trebui să îi considerăm echipați pentru educație digitală pe elevii și profesorii care dețin un smartphone, întrucât acest echipament este neconform pentru digitalizarea calitativă a procesului educațional.

Deși principalele resurse utilizate pentru digitalizarea educației au fost tabletele achiziționate prin intermediul programului guvernamental Școala de acasă, dar și cele achiziționate prin intermediul programului POC, la începutul pandemiei, acestea nu sunt echipamente care să permită o digitalizare a educației conformă și de calitate.

Conectivitatea în unele școli și licee rămâne un deziderat în cazul unităților de învățământ aflate în zonele albe, fără acces la internet, dar și în unele școli din județe mai dezvoltate, dar care nu au nici măcar un website funcțional.

Inexistența unui catalog școlar electronic național, disponibil în regim gratuit, standardizat, care să ușureze raportarea absențelor de exemplu, a determinat școlile să se orienteze către resursele deja existente în piață. Proiectul în valoare de 48,47 milioane de euro (100% fonduri europene) pentru crearea Sistemului informatic de management al școlarității (SIMS – Catalogul Electronic) nu a fost implementat, așadar finanțarea se va întoarce la bugetul european.

La nivelul sistemului de învățământ preuniversitar, nu există o înțelegere comună cu privire la ceea ce înseamnă conținutul educațional de calitate în mediul digital, iar Ministerul Educației nu are o politică proprie privind standardele pentru aceste resurse educaționale deschise.

Lipsa unei Biblioteci școlare virtuale a făcut ca învățarea asincronă să fie îngreunată. O soluție la care au apelat cele mai multe dintre școli a fost realizarea de resurse de învățare proprii.

La capitolul formare profesională, peste 69 de mii de profesori au participat la cursuri pentru dobândirea de competențe și abilități în domeniul pedagogiei digitale, iar Casele Corpului Didactic, în marea lor majoritate, au decis ca, de acum încolo, oferta educațională va include și activități hibrid/online.

La fel ca în cazul conținuturilor educaționale, se impune o strategie concretă a Ministerului Educației pentru a ne asigura că aceste cursuri sunt de calitate, adaptate exigențelor actualei generații și a tendințelor impuse de sistemele educaționale mai performante.

”Continuăm cu digitalizarea? În ce mod? Sunt interogații care merită să fie adresate de către instituția responsabilă de gestionarea procesului, Ministerul Educației”, susțin autorii raportului ”Digitalizarea educației preuniversitare – de la pandemie la o nouă lege”, realizat de Societatea Academică din România (SAR).