Munca unui medic este de multe ori marcată și de momente mai puțin fericite, de dezamăgiri, de nereușite, dar există și cazuri în care personalul medical are parte de satisfacție și de recunoștința pacienților. Este și cazul personalului medical de la Spitalul Clinic de Urgență din Cluj care a tratat un micuț de numai șapte ani care a ajuns în Urgențe cu un deget zdrobit.
Băiețelul le-a scris medicilor o scrisoare prin care le-a mulțumit pentru felul în care l-au tratat pe „cel mai mic pacient de pe secție”.
„Mii de mulțumiri din partea lui Rareș, cel mai mic pacient de pe secție.
Sunt Rareș și am 7 ani. În urmă cu 13 zile mi-am zdrobit degetul cu un lemn și am ajuns aici cu o frică foarte mare și cu multe emoții, dar aici am dat de niște oameni extraordinari, absolut toți de aici sunteți minunați.
În primul rând vreau să mulțumesc domnului doctor Filip care a făcut tot posibilul să-mi pună degetul la loc, apoi vreau să vă mulțumesc pentru felul în care v-ați purtat cu mine și cu mami. Mulțumesc tuturor și pentru cadouri, mi-au fost de mare ajutor cât am stat aici. Mulțumim tuturor. – 23.11.2022”, scrie cel mic.
La rândul lor, reprezentanții spitalului au postat un mesaj pe pagina de Facebook a instituției, prin care și-au exprimat și ei mulțumirea față de personalul medical care l-a îngrijit pe Rareș.
„Un medic se simte cu adevărat împlinit dacă pacienții sunt mulțumiți și apreciază efortul depus. Atunci când mulțumirile vin de la un copil de 7 ani, gradul de satisfacție al medicului nu poate fi descris în cuvinte. Ne alăturăm micului pacient Rareș și transmitem mii de mulțumiri medicului chirurg plastician Claudiu Filip și echipei sale minunate din Compartimentul de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă a SCJU Cluj”, au scris reprezentanții Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca pe pagina de Facebook.