SCUMPIRI majore într-o ţară unde românii își petrec des vacanţele. Localnicii au boicotat cafenelele şi restaurantele, în acest weekend

Publicat: 21 04. 2024, 19:55
Actualizat: 21 04. 2024, 20:02
FOTO - Caracter ilustrativ

O chemare la boicotarea cafenelelor şi restaurantelor, pe motiv că practică preţuri exorbitante, a mobilizat numeroşi turci în acest weekend.

Astfel, sâmbătă şi duminică, cafenelele şi restaurantele din anumite cartiere din Istanbul şi Ankara au înregistrat un număr redus de clienţi, în timp ce altele au fost frecventate numai de turişti.

„Împreună cu prietenii mei am decis să mergem în parc şi nu într-o cafenea, ca de obicei. Este mai bine pentru noi. De fiecare dată când ieşeam în oraş eram ruinaţi”, spune Ceren, o studentă din Ankara care a susţinut boicotul.

Este prima acţiune de acest fel după mai mulţi ani de spirală inflaţionistă, potrivit Agerpres.

„Este o mişcare populară. Oamenii s-au săturat şi reacţionează”, afirmă Iris Cibre, expertă în finanţe şi iniţiatoarea acestui apel la boicot, lansat numai pentru acest weekend, care a avut sute de mii de distribuiri pe reţelele sociale.

Cât a plătit pe o masă la restaurant

Pentru Iris Cibre, factorul declanşator a fost suma de 880 de lire (25 de euro) pe care a plătit-o la mijlocul lunii aprilie pentru un fel de mâncare şi o cafea într-un bistro de cartier pe care îl frecventa des la Istanbul.

„În urmă cu zece luni, am plătit 345 de lire (aproape 10 euro) pentru acelaşi fel de mâncare şi o cafea. Asta înseamnă o creştere de 155% calculată în lire. Chiar şi în dolari, creşterea este de 80%. Nu am cunoscut o astfel de inflaţie”, mai spune Iris Cibre.

Acesta a fost momentul în care Iris Cibre a decis să lanseze pe reţeaua socială X un apel la boicotarea cafenelelor şi restaurantelor din Turcia, în zilele de 20 şi 21 aprilie, pentru a protesta astfel împotriva „preţurilor exorbitante”.

Apelul său a fost urmat de sute de mii de internauţi, care – la rândul lor – s-au plâns că „o supă costă 200 de lire (aproape şase euro)” sau un kebab costă 300 de lire (8,6 euro), dar şi de comercianţii „oportunişti” care îi „jecmănesc” pe consumatori.

Creşterea de preţuri denunţată de Iris Cibre depăşeşte inflaţia oficială, care a fost de 68,5% în ritm anual, luna trecută, dar şi cifrele avansate de economiştii independenţi, conform cărora în luna martie rata anuală a inflaţiei în Turcia a fost de 124,6%.

FOTO – Caracter ilustrativ: Profimedia