Polițiștii din Cluj au confirmat cazul dezvăluit de presa locală, privind unele practici homosexuale între elevi de 10 ani, într-o tabără școlară. Aceștia au deschis o anchetă și au sesizat Protecţia Copilului. Sunt trei elevi clujeni implicați în acest caz.
„La data de 7 iulie, ca urmare informațiilor apărute în cadrul unui material de presă care prezenta un incident desfășurat în timpul unei excursii la care ar fi participat elevi ai unei unități școlare din municipiul Cluj-Napoca, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au demarat cu operativitate verificări din oficiu în vederea clarificării situației expuse. Cercetările preliminare au condus la stabilirea faptul că în perioada 27 – 29 mai a.c., în timpul excursiei desfășurate în localitatea Șaru Dornei, din județul Suceava, doi elevi ar fi fost abordați de către un altul, cu intenția de a desfășura activități de natură sexuală”, informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.
În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, urmând ca în cadrul anchetei să fie clarificate toate aspectele de interes.
De asemenea, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au făcut demersuri pentru informarea reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) cu privire la situația de fapt.
Vă reamintim că o anchetă a fost declanșată și la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca după incidentul de natură sexuală care a avut loc, la sfârșitul lunii mai, într-o tabără școlară din Munții Călimani la care au participat elevi de 10 ani dintr-o clasă a IV-a.
Atunci, un băiat le-ar fi dat jos pantalonii altor doi băieți după care le-a făcut sex oral, fiind surprinși de un alt elev care a chemat învățătoarea.