Se deschide „Cutia Pandorei”: o școală-n cinci module și fără teze? Specialist în educație: „Curricula actuală nu poate fi adaptată pe sistemul cu cele cinci module, trebuie complet restructurată și recalibrată”
„Gândul” a luat legătura cu doi specialiști ieșeni în educație care au explicat, din perspectiva lor, cum va fi influențată activitatea didactică de schimbările referitoare la structura anului școlar. Aceștia spun că, deși, măsurile par a fi utile la nivel de formă, probleme mari sunt la nivel de conținut, de curriculă, iar Ministerul Educației nu le-a adresat pe acestea până în acest moment.
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a deschis Cutia Pandorei, anunțând zilele trecute o nouă viziune îndrăzneață asupra învățământului românesc. Mai exact, structura anului școlar va fi schimbată radical. În loc de semestre vor exista cinci module de învățare, care vor alterna cu cinci vacanțe. Tezele ar urma să dispară și să existe două evaluări standardizate, la începutul și la finalul anului școlar. Rămâne de văzut cum vor decurge lucrurile și ce se va concretiza într-un final.
Prof. dr. Constantin Cucoș, specialist în educație, implicat în reformarea sistemului de pregătire a viitorilor profesori la nivel național și director al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, este de părere că schimbările anunțate vor bulversa și mai mult întreaga activitatea didactică.
Experții nu au fost contactați, iar curricula trebuie „complet restructurată”
Specialistul spune că vor fi date peste cap procesele educaționale, procedurile adiacente, strategiile de manageriere a instituțiilor școlare, pregătirea viitorilor profesori.
„Schimbările anunțate mă obligă să-mi pun mai multe întrebări: pe ce se întemeiază această propunere, dacă există experiențe sau studii care să demonstreze că organizarea pe intervale mai mici a anului școlar, numite module, conduce la o îmbunătățire a activităților didactice și a performanțelor școlare; apoi, cât de importantă este forma – respectiv structurarea cronologică, dacă ea nu este corelată sau «umplută» cu conținuturi care să genereze sau să anunțe o creștere a rezultatelor. Mă mai întreb, cui i-a venit această idee și de către cine a fost consiliat – sau s-a decis iarăși, «în direct», la televizor, de decidentul «suprem»?”, a declarat prof. dr. Constantin Cucoș pentru Gândul.
Acesta spune că revizuirea duratei anului școlar trebuia luată în considerare, fiind considerată în multe grupuri de analiză ca fiind prea scurtă. Însă consideră că lungirea acesteia s-a realizat fără a contribui cu ceva „cu adevărat sporitor” în intervalul nou-creat. Iar prof.dr. Constantin Cucoș este ferm: curricula actuală nu poate fi adaptată, în niciun caz, pe sistemul cu cele cinci module, ci trebuie „complet restructurată, recalibrată, corelată cu repere sau presiuni cronologice noi”.
„Nu cred ca principala problemă a sistemului național de instruire rezidă în structură sau formă, ci, mai degrabă, în substanța învățării, în felul cum stabilite sau vehiculate conținuturile învățării. Aici trebuie umblat. Pe noi nu ne-a consultat nimeni de la minister, constat că doar dumneavoastră, jurnaliștii, îmi cereți părerea”, a completat prof.dr. Constantin Cucoș.
„Școala românească trebuie să evolueze, dar nu oricum”
Camelia Gavrilă, fostul inspector școlar general al ISJ Iași, care a condus Comisia pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din Camera Deputaților în perioada 2016-2019 și actual director al Colegiului Naţional „Costache Negruzzi” din Iași, spune că ideea unei schimbări a structurii anului școlar este benefică. Problema este, din punctul acesteia de vedere, că modificările s-au oprit doar asupra revizuirii structurii anului școlar, și nu s-au concentrat și pe curriculă.
„Avem în fața noastră o idee nouă, spectaculoasă, interesantă, un model preluat în general din țările nordice și care, sigur, poate atrage interesul pentru că nevoie de evoluție. Sistemul educațional este suficient de inerțial și de conservator. Sunt de acord cu noutatea și cu ideea de reconfigurare pentru că nu putem rămâne osificați, suntem în secolul XXI și școala românească trebuie să evolueze.
De acord cu ideea unor modele străine, dar eu cred că trebuie cu puțină analiză și nu o precipitare de dragul de a spune că am modificat ceva. Ceea ce e aici e o matrice, un cadru, pe care trebuie să îl și umplem”, a precizat Camelia Gavrilă, directorul Colegiului Naţional „Costache Negruzzi” din Iași.
Fostul inspector școlar susține însă că eliminarea tezelor reprezintă o problemă semnificativă, acestea având un rol important în dezvoltarea elevilor, fiind o evaluare necesară și care nu reprezintă un „efort excesiv” ca în cazul unui examen de evaluare sau a bacalaureatului.
Eliminarea tezelor, un risc pentru pregătirea elevilor
„Am o rezervă profundă legată de abandonarea tezelor pentru că acordă un feedback important și părinților, și elevului. E o atmosferă de studiu în care intră elevii și, de asemenea, o formă de acomodare cu tot ce înseamnă și presiune psihologică și de studiu din timpul examenelor”, a precizat Camelia Gavrilă.
În ceea ce privește înlocuirea semestrelor cu cinci module de învățare, fostul inspector școlar general spune că sunt și beneficii, dar și unele riscuri. Dacă, pe de o parte, vacanțele mai dese sunt utile pentru a reface „energia intelectuală și odihna, dar și raportul odihnă-efort”, dacă sincopele în timpul anului sunt prea mari există riscul să nu fie continuitate și măsura să nu fie eficientă.
„Nu vreau să fim foarte critici, de obicei în sistemul nostru la orice apare nou există o reacție, tot sistemul se gripează și spunem că nu, să mergem pe cărările bătătorite. Suntem de acord să fim «open minded», să avem deschidere, dar trebuie să știm exact ce vrem și de ce facem unele lucruri”, a conchis Camelia Gavrilă.