Prima pagină » Actualitate » Se fac pași pentru Autostrada Unirii. Pe județul Iași, o parte din studiul de fezabilitate este aproape gata

Se fac pași pentru Autostrada Unirii. Pe județul Iași, o parte din studiul de fezabilitate este aproape gata

Se fac pași pentru Autostrada Unirii. Pe județul Iași, o parte din studiul de fezabilitate este aproape gata

Autostrada Moldovei se lasă în continuare așteptată în județele din regiunea țării cu cei mai puțini kilometri de drumuri de mare viteză. O întâlnire care a avut loc vineri, la sediul Prefecturii din Iași a avut ca scop continuarea într-un ritm alert a proiectului, în momentul de față lucrându-se la studiul de fezabilitate.

În orice caz, singura finanțare certă pentru autostradă, care unește Ungheniul din Republica Moldova, prin Iași, de Târgu Mureș, străbătând munții, ar putea fi pe capetele traseului.

La întâlnirea de vineri de la Prefectură au participat reprezentanți ai instituției, prin prefectul Bogdan Cojocaru, ai Ministerului Transportului, prin activistul ieșean Cătălin Urtoi, devenit consilier al ministrului Sorin Grindeanu, și prin reprezentanți ai companiei Consitrans, care derulează studiul de fezabilitate și proiectarea tronsonului de autostradă Moțca – Iași – Ungheni – directorul general adjunct Petre Ene.

Prefectul a denumit întâlnirea ca fiind una istorică, insistând asupra faptului că de acum proiectul va fi urmărit atent de toți decidenții.

„Am avut astăzi o întâlnire, cred că putem să îi spunem istorică, este pentru prima dată când factorii politici sunt la aceeași masă, și cei din administrația locală și centrală, în așa fel încât să putem să punem umărul fiecare pe zona lui de competență în așa fel încât Autostrada A8 să depășească și eventuale alte probleme care apar de acum încolo”, a declarat Bogdan Cojocaru, prefectul județului Iași.

Consilierul Ministrului Transporturilor, Cătălin Urtoi, a precizat că în cadrul discuțiilor de la Iași s-a convenit un program foarte clar care va fi transmis mai departe. El a lăsat să se înțeleagă că întârzierile sunt la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care trebuie să urmărească mult mai atent ceea ce se întâmplă.

„S-a convenit un program foarte clar, care va fi transmis mai departe la nivel de CNAIR și Ministerul Transporturilor. Acolo este marea problemă, urmează ca acest program să îl urmărim strict. Termenele sunt foarte strânse și asta ne-o impune termenul final propus pentru terminarea lucrărilor – 30 august 2026. De aici încoace, vorbim, trebuie luate decizii la nivel de CNAIR, pe care dacă nu le luăm în următoarele două săptămâni, fiecare zi de întârziere e un risc”, a precizat Cătălin Urtoi.

Cel mai încrezător de la întâlnire era directorul adjunct al companiei Consitrans. Aceștia au câștigat un proiect în valoare de 58 de milioane de lei cu CNAIR pentru revizuirea studiului de fezabilitate pentru construirea A8. Varianta de traseu propusă de aceștia în 2021 este mai scurtă cu aproape 3 kilometri față de varianta originală, din 2011, va avea circa 92 de kilometri în județul Iași și opt noduri rutiere. Au fost însă mai multe discuții legate de traseu, care inițial traversa zone urbane din periferia Iașului și erau presupuse sute de expropieri și de case demolate. În urma unor consultări, traseul care ocolește Iașul și merge spre Ungheni rămâne să fie revizuit.

Avem studiile geotehnice finalizate pe Moțca – Tg. Frumos

Directorul general adjunct a precizat că autostrada este proiectată în proporție de 90% de la Moțca până în localitatea Podu Iloaei, aflată la circa 40 de kilometri de Iași. După ce se aprobă traseul final Podu Iloaiei – Ungheni, vor fi începute studiile geotehnice ce trebuie finalizate până în luna septembrie, atunci urmând a fi gata și întreg studiul de fezabilitate pe acest întreg tronson.

„Primele tronsoane Moțca – Podu-Iloaiei sunt aproape gata: avem studiile geotehnice finalizate pe Moțca – Tg. Frumos și la finalul acestei luni finalizăm Tg. Frumos- Podu Iloaiei”, a declarat Petre Ene.

Autostrada A8 este numită și Autostrada Unirii, aceasta urmând a fi primul drum de mare viteză care străbate Carpații, legând regiunea istorică a Moldovei de Transilvania, în regiunea Târgu Frumos. Activistul civic Adrian Covăsnianu, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a făcut o evaluare în prima parte a anului 2022 și a arătat că întârzierile sunt foarte mari la nivelul studiului de fezabilitate la A8. Pe tronsonul Ungheni – Iași – Târgul Neamț întârzierile erau estimate atunci la 4 luni, fiindcă studiile geotehnice erau întârziate și traseul nu era stabilit, iar pe tronsonul Târgu Neamț – Târgu Mureș, întârzierile au fost de cel puțin șase luni, conform estimărilor acestuia.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
Un fost judecător al CCR explică de ce „nu e posibil” referendumul în Justiție anunțat de Nicușor Dan
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Care este orașul european „campion la mâncare”?