Se ÎNCHIDE Pasajul Unirii din București / Când va fi restricționată circulația mașinilor
Brigada Rutieră a Capitalei anunță închiderea Pasajului Unirii, pentru efectuarea unor lucrări de întreținere.
„În nopțile de marți spre miercuri (27/28 februarie a.c.) și de miercuri spre joi (28/29 februarie a.c.), în intervalul orar 23.00 – 05.30, circulația tuturor vehiculelor în Pasajul Unirii va fi restricționată în vederea derulării unor operațiuni de întreținere a tunelului rutier”, anunță, marți, Brigada Rutieră a Capitalei.
Astfel, în noaptea de 27 spre 28 februarie, activitățile vor fi desfășurate pe sensul de mers dinspre bd. Dimitrie Cantemir către Piața Universității, iar în noaptea de 28 spre 29 februarie, aceleași operațiuni vor fi realizate pe sensul opus de circulație, respectiv dinspre Piața Universității către bd. Dimitrie Cantemir.
„În acest context, recomandăm conducătorilor de vehicule: să circule cu prudență, să respecte semnificația indicatoarelor rutiere amplasate în zonă și să adapteze în permanență viteza la condițiile meteo rutiere”, precizează sursa citată.