Prima pagină » Actualitate » Se întâmplă din septembrie 2023. Noi REGULI pentru turiștii care merg în Grecia

Se întâmplă din septembrie 2023. Noi REGULI pentru turiștii care merg în Grecia

Se întâmplă din septembrie 2023. Noi REGULI pentru turiștii care merg în Grecia

Grecia a fost și în vara acestui an destinația preferată a turiștilor români și, cu siguranță, va încheia anul pe primul loc, cred specialiștii.

Pe de altă parte, cei care vor merge în Grecia din septembrie încolo trebuie să știe că autoritățile elene impun noi reguli pentru turiști.

Ce se întâmplă cu Acropole

Acropole, situl din Atena aflat în patrimoniul UNESCO, trebuie protejat mai bine, cred grecii, care spun că urmăresc să asigure siguranța și longevitatea monumentului antic.

Luat cu asalt de turiști, Acropole riscă să se degradeze, afirmă specialiștii, de aceea autoritățile au decis că se impune limitarea numărului de vizitatori. Astfel, începând cu luna septembrie, situl Acropole va primi cel mult 20.000 de vizitatori pe zi.

Cifra este sensibil mai mică decât numărul de vizitatori din prezent, 23.000.

Pentru a elimina aglomerația, grecii vor permite accesul spre Acropole doar pe anumite tronsoane orare.

Noile reguli se vor aplica începând cu luna septembrie. Apoi, dacă experimentul dă rezultate, va deveni ceva permanent începând cu 1 aprilie 2024.

Situl Acropole a fost construit pe un deal stâncos în secolul al V-lea înainte de Hristos. Găzduiește o impresionantă colecție de artefacte și ruine, inclusiv faimosul templu Parthenon, dedicat zeiței Atena.

Ce alte reguli trebuie să respecte turiștii care vin în Grecia

Autoritățile din Grecia impun noi reguli pentru turiștii care intră în țară. Printre cei vizați se află și românii, foarte mulți dintre ei intrând sub incidența acestei legi.

Concret, elenii vor verifica atent, la graniță, bagajele turiștilor pentru a-i descoperi pe cei care încalcă noile prevederi.

Cine nu respectă decizia autorităților, riscă amenzi usturătoare, dar în funcție de gravitatea situației se poate ajunge și la condamnări la închisoare!

Aproape că nu există familie de români care atunci când pleacă în concediu să nu-și pună în bagaje și câteva medicamente. Iar dacă vorbim despre familii cu copii, deja este o regulă. Însă, din 2023, autoritățile din Grecia au decis să suplimenteze lista medicamentelor care conțin substanțe interzise.

Citește AICI despre ce medicamente este vorba și ce alte reguli sunt în vigoare în Grecia.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?