Se întâmplă în România! Elev de șapte ani, amenințat cu plângeri la poliție din cauza violenței

Publicat: 13 02. 2023, 16:59
Foto ilustrativ: elements.envato

Aproape că nu există zi fără a fi semnalat un caz de abuz într-o școală din România ori o situație deosebită, în care lucrurile ar trebui să fie  diferite. Însă, din cauza lipsei de personal, a educației, a refuzului părinților de a accepta un diagnostic sau din orice alt motiv, se poate ajunge la cazuri complicate. 

Recent, un părinte a cerut un sfat pe grupul de Facebook Avocatul online, după ce copilul său a devenit violent la școală, iar părinții celor răniți au amenințat că fac plângere.

”Povestea pe scurt e următoarea. Copil de 7 ani, în clasa 0, cu probleme și cu dosar de handicap a provocat unele probleme în clasă, mai exact a împins copii, scuipat, și vorbit zic doamnele urât, adică gen: prostule. În urma gesturilor, doi copii au ajuns la urgențe, unul cu capul spart și altul cu bărbia. Țin să precizez că și copiii ceilalți fac unele lucruri, dar ei nu prea sunt trași la răspundere. Specific că de la început doamna învățătoare nu l-a acceptat în clasă, doar prin simplul fapt că are acel dosar. Mai nou, părinții oarecum au amenințat că o să facă plângere la minister și la poliție împotriva copilului și a mea, a părintelui. Necunoscând legile, întrebarea mea este cât de mult este protejat copilul în situația asta, se poate să îl exmatriculeze și cât de mult pot răspunde penal, eu precum părinte, dacă or să mai fie incidente”, a scris acesta pe rețeaua socială.

Răspunsurile internauților s-au împărțit în două tabere. Cei care susțineau părintele cu băiatul special ar trebui să îl înscrie într-o școală specială, pentru că niciun părinte nu vrea să aibă copilul rănit și cei care spun că este normal ca cel mic să fie integrat într-o școală de masă.

”Toți copiii, indiferent de handicap, au dreptul la învățământ în școli normale”.

”Vă spun din experiență că are nevoie de însoțitor, chiar dacă merge la școală de masă. Un copil special percepe altfel lucrurile și riscă să intre în conflicte sau să le provoace fără temei. Doamna învățătoare poate l-a refuzat tocmai din cauză că nu are pregătirea necesară pentru a-i preda unui copil cu cerințe educaționale speciale, nu toți învățătorii au aceste cursuri speciale.”

”Sunt mama de copil cu CES (autism infantil), credeți-mă mai mult rău îi faceți ducându-l într-o școală de masă, al meu abia din clasa a 9 a l-am înscris la o școală de masă, chiar dacă el e liniștit, copiii îl tratează diferit știind că e altfel, iar profesorii nu au pregătirea necesară pentru a putea lucra cu ei.”

”Mie nu mi-ar conveni să îmi vină copilul cu capul spart acasă, dar totodată m-aș asigura că al meu nu este un bully, mai întâi de toate! Este foarte probabil ca fiul dvs să fie provocat intenționat de către acești copii, pentru că, din păcate știm cu toții cam cât de “educați” sunt unii copii în zilele noastre. Nu știu să vă răspund la întrebările dvs, nu știu ce ați putea păți Dvs sau copilul în cazul unei plângeri, dar vă spun că eu dacă aș fi în locul dvs, m-aș interesa dacă aș putea depune chiar eu plângere împotriva acelor copii/ părinți, pe motiv că mi-au provocat copilul, astfel încât să devină violent, ținând cont de problemele lui de sănătate”.