Se întâmplă în România! Un ambulanțier a fost înjunghiat chiar în casa unui pacient
Se întâmplă în România! Un ambulanțier a fost înjunghiat chiar în locuința unui pacient, care apelase numărul de urgență 112. Totul s-a întâmplat în județul Buzău.
Astfel, în seara zilei de 1 decembrie, un echipaj de ambulanţă a fost solicitat să intervină pentru ajutarea unui pacient din localitatea Râmnicu Sărat. Salvatorii au ajuns la locuința de unde se efectuase apelul, iar atunci când se pregăteau să îi acorde primul ajutor pacientului, au fost agresați de un alt bărbat care se afla în locuință. Ambulanțierul a fost lovit cu un cuțit în picior, iar asistenta care îl însoțea a sunat, de urgență, la numărul unic 112. Victima a suferit o rană la picior și este internată, scrie Adevărul.
Ce spune poliția
”În seara de 1 decembrie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că membrul unui echipaj de ambulanţă a fost victima unei vătămari corporale, în timp ce se afla la o intervenţie medicală în municipiul Râmnicu Sărat. În urma sesizării, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă pentru a verifica datele semnalate. Din investigaţii a reieşit că echipajul a fost solicitat pentru a interveni la un caz medical la locuinţa unui bărbat care acuza stare de rău. La domiciliul bărbatului era prezent şi un invitat, un râmnicean în vârstă de 65 de ani. La un moment dat, pe fondul unui conflict spontan, acesta din urmă l-ar fi agresat pe unul dintre membrii echipajului, un bărbat în vârstă de 51 de ani, de asemenea din Râmnicu Sărat. În urma leziunilor suferite la coapsă, persoana vătămată a fost transportată la spital şi internată, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate”, se arată într-un comunicat emis de Poliția Buzău.