Prima pagină » Actualitate » Se pregătește un nou ”tun” la CNAIR? Deșeuri periculoase, procesate fără o autorizație de mediu valabilă

Se pregătește un nou ”tun” la CNAIR? Deșeuri periculoase, procesate fără o autorizație de mediu valabilă

Se pregătește un nou ”tun” la CNAIR? Deșeuri periculoase, procesate fără o autorizație de mediu valabilă

În Acordul de Mediu nr. 10 din 2010, emis de Agenția de Protecție a Mediului (APM) Cluj – dar și în Regulamentul european nr. 1021/2019 POP – sunt stabilite modalități foarte clare de eliminare a deșeurilor periculoase în care se identifică mercur. Numai că drumul de la vorbe la fapte este sinuos, iar subiectul ”deșeuri periculoase” rămâne unul cu rădăcini adânci în România.

În anul 2014, spre exemplu, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au intrat ”pe fir”, într-o astfel de situație, iar directorul Ecomaster și doi oameni de la Rompetrol Rafinare au fost reținuți pentru 24 de ore. La momentul respectiv, au fost puse sub acuzare șapte persoane, trei fiind inculpați, iar patru fiind suspecți.

Trebuie menționat că Ecomaster a făcut parte din grupul Rompetrol până în anul 2014, atunci când a fost preluată de oamenii de afaceri constănțeni Radu Merlă și Dănuț Florescu, prin S.C. Oil Depol Service S.R.L.

Potrivit procurorilor DIICOT, au fost întocmite ”în fals un număr de 4 facturi fiscale emise de prestator către Rompetrol Rafinare S.A. şi anexele la acestea, respectiv a tichetelor false de cântar prin care se atesta aparentă transportare, în vederea ecologizarii, a gudronului acid din batalul 18 prin efectuarea a 920 de curse”.

O nouă licitație, alte semne de întrebare

În luna ianuarie 2021, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a publicat procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului referitor la ”ecologizarea depozitului de deșeuri prin care trece Autostrada A10 Sebeș Turda”.

Contractul CNAIR – valoare maximă de 157.385.936 RON (fără TVA) – are ca obiect ”Tratarea și eliminarea deșeurilor constituite din solul contaminat cu hexaclorciclohexan (HCH) și mercur (Hg) rezultat din eliberarea amplasamentului Autostrăzii Brașov – Cluj – Borș, secțiunea 2B, km 10+500 și depozitat în depozitul temporar de deșeuri periculoase de la Fața Dealului, comuna Moldovenești, județul Cluj”.

Aceiași doi oameni de afaceri constănțeni au notificat autoritatea contractantă că vor transporta deșeurile peste 400 km, de la Cluj în județul Prahova, urmând să le trateze în depozitul deținut chiar de ei în satul Târgșoru Nou, comuna Ariceștii Rahtivani, județul Prahova. Numai că există semne de întrebare, cu atât mai mult cu cât notificarea trimisă de ei nu se referă și la modalitatea specifică de tratare a solurilor contaminate cu HCH și mercur în locația respectivă.

Totuși, potrivit unor surse, CNAIR ar fi permis participarea Oil Depol la această licitație, fără o autorizație de mediu valabilă și care să permita/să autorizeze utilizarea unui echipament care să permită prestarea unor activități de desorbție termică în locația din Ariceștii Rahtivani.

NOTĂTehnologia de desorbţie termică cuprinde două faze de depoluare: încălzirea materialului poluat pentru volatilizarea contaminanţilor și tratarea gazelor evacuate în vederea scăderii concentraţiilor de poluanţi, sub limitele impuse de legislaţie. Volatilizarea poluanţilor din sol se realizează la temperaturi cuprinse între 200 – 450ºC, în uscătoare ce cuprind o gamă constructivă variată. Timpul de staţionare în uscător variază între câteva zeci de minute şi mai multe ore. Desorbţia termică şi-a demonstrat eficienţa în cazul decontaminării solurilor poluate cu solvenţi cloruraţi, compuşi aromatici uşori şi policlorbifenili (PCB).

APM Prahova, decizie-avertisment

Pe data de 29 martie 2022, Agenția Protecția Mediului Prahova a emis Decizia nr. 50. În această decizie se precizează că ”solicitarea de revizuire a Autorizatiei Integrate de Mediu pentru DEPOZIT DEȘEURI PERICULOASE din comuna Ariceștii Rahtivani (aparținând grupului Ecomaster – OIL DEPOL ) se emite fără a include Instalație Desorbție Termică”.

Astfel, Ecomaster și Oil Depol ar propune, practic, o metodă de eliminare ”toxică” care – propriu-zis – nu ar respecta obligațiile de mediu asumate european.

Concret, cele două firme nu dețin și nu sunt autorizate sa folosească instalație de desorbție termică destinată a permite măsuri de neutralizare conforme.

În astfel de condiții, CNAIR ar trebui să ia în considerare toate riscurile care ar putea apărea în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât ar trebui să mâncăm, de fapt, de Crăciun. Un medic trage semnalul de alarmă
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
Zodia care termină anul 2025 în genunchi. Mihai Voropchievici: Din păcate, este prea târziu
Prosport.ro
Cea mai frumoasă profesoară de matematică din România e colega lui Gabi Tamaș!
Adevarul
Secretul bine păzit al statuii lui Ioan de Hunedoara: scrisori ascunse în bocancul de bronz
Mediafax
Ce va indica noua etichetă de pe electrocasnice. Cumpărătorii vor fi primii anunțați
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
”Măgărie”. Supărare mare după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Vieți marcate de lepră: conducători, poeți și un gest rar de devoțiune