Se redeschid restaurantele și cafenelele din Iași: ”Trebuie să fim solidari şi să respectăm recomandările specialiştilor din sănătate”
Restaurantele și cafenelele din Iași vor fi redeschise, începând de mâine, au anunțat autoritățile din Iași după ce numărul cazurilor de Covid-19 a scăzut. Potrivit statisticilor, rata de infectare este de mai mare de 1,5 persoane bolnave la mia de locuitori.
Potrivit unui anunț făcut de primarul orașului Iași – Mihai Chirica – incidența cazurilor de Covid-19 în oraș a scăzut sub 3/1000 de locuitori, ceea ce va avea ca rezultat o relaxare a măsurilor aplicate pentru a preveni răspândirea infecției cu noul coronavirus.
Activitatea restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6.00-23.00. Aceleași reguli sunt valabile și în cazul activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
Primarul Mihai Chirica: ”Să purtăm mască şi să ne dezinfectăm mâinile, să evităm aglomeraţiile…”
Trebuie menționat, totuși, că reuniunile și petrecerile organizate cu prilejul sărbătorilor sau aniversărilor sunt, în continuare, interzise în toate spațiile publice sau private deschise și închise.
Totodată, rămân în vigoare măsurile privind obligativitatea purtării măștii de protecție atât în spațiile deschise cât și în cele închise, precum și interzicerea deplasărilor între orele 23.00 – 05.00.
”Dragi ieșeni vă aduc la cunoştinţă că, începând cu data de 31 decembrie 2020, între orele 6.00 – 23.00, restaurantele şi cafenele din oraşul nostru vor fi deschise şi în interior în limita de 30% din capacitate. Vă mulţumesc pentru că aţi respectat măsurile sanitare privind combaterea pandemiei şi vă rog să rămâneţi vigilenţi pentru ca numărul de îmbolnăviri să scadă şi mai mult în perioada următoare. Trebuie să fim solidari, să purtăm mască şi să ne dezinfectăm mâinile, să evităm aglomeraţiile şi să respectăm recomandările specialiştilor din sănătate”, a scris primarul Mihai Chirica pe pagina sa de socializare.