Se vinde „perla” restaurantelor din București. Localul ridicat în secolul al XIX-lea este o adevărată bijuterie arhitectonică
Unul dintre cele mai renumite localuri din Capitală, considerat a fi „perla” restaurantelor bucureștene, este scos la vânzare. A fost construit în secolul al XIX-lea, dar meritul transformării sale într-o bijuterie, scrie evz.ro, îi aparține arhitectului Ion Mincu.
După Marele Război, Ion Mincu a ridicat o adevărată bijuterie arhitectonică în Capitală,
Este vorba despre restaurantul „Monte Carlo”, amplasat pe malul lacului Cișmigiu.
Din păcate, în prezent, scrie sursa citată, restaurantul „Monte Carlo” nu este nici măcar o copie palidă a bijuteriei arhitectonice pe care a gândit-o marele arhitect.
Se vinde restaurantul „Monte Carlo”
În scurt timp, restaurantul Monte Carlo, o adevărată vedetă a localurilor din București, își va schimba proprietarul.
Renumitul „Monte Carlo” va trece sub brand-ul grupului City Grill, controlat de omul de afaceri Dragoș Petrescu. Se pare că milionarul a confirmat demararea discuțiilor pentru achiziția restaurantului, dar până la momentul actual nu este nimic semnat.
Surse din piață spun, însă, că discuțiile sunt aproape de final, mai scrie evz.ro.
În București, City Grill deține mai multe restaurante, cafenele și terase, între care „Buongiorno” și „Caru’ cu Bere”.
Intenția celor de la City Grill este să pregătească localul din Cișmigiu după un alt concept, dedicat generațiilor mai tinere, născute după 1981.
„Monte Carlo”, o bijuterie arhitectonică
Restaurantul „Monte Carlo” are o istorie ce datează de la mijlocul secolului al XIX-lea. Datele istorice spun că, pe o micuță peninsulă de pe lacul Cișmigiu s-a amenajat, undeva pe la 1850, o cârciumă. Bucureștenii o știau drept cârciuma lui Dura și poposeau aici obosiți după o plimbare prin grădina amenajată de peisagistul austriac Wilhelm Mayer.
Cu un vad excelent, lesne de bănuit că afacerea mergea ca unsă.
Legenda mai zice și că, la 1905, localul îi aparținea unui anume Mihalcea, consilier comunal și pasionat de bere. De fapt, el era asociat în mai multe berării bucureștene cu marele scriitor I. L. Caragiale.
Distrus de un incendiu în timpul Marelui Război, „Monte Carlo” a fost reconstruit în 1926 după planurile arhitectului Ion Mincu într-un stil neoromânesc.
Noul restaurant a fost considerat o adevărată bijuterie arhitectonică, iar proprietar era un afacerist pe nume Partenie. El a investit sume importante ca să refacă localul de la zero – înconjurat de o grădină de vară și cu 400 de mese, a devenit locul preferat pentru bucureștenii care seara ieșeau la plimbare pe bulevard. Celebre tarafuri performau aici în weekend.
Din păcate, nici Partenie nu a avut prea mult noroc căci „Monte Carlo” s-a prăbușit în noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1940 în urma unui puternic cutremur, care a pus la pământ și legendarul bloc „Carlton”.
Comuniștii au refăcut localul, dar nu au mai respectat planurile inițiale, astfel că „Monte Carlo” s-a schimbat complet.