Prima pagină » Actualitate » Sebastian Burduja, apel la Clotilde Armand: „Sectorul 1 se situează versus restul lumii în privința curățeniei / Vrem un dialog constructiv…”

Sebastian Burduja, apel la Clotilde Armand: „Sectorul 1 se situează versus restul lumii în privința curățeniei / Vrem un dialog constructiv…”

Sebastian Burduja, apel la Clotilde Armand: „Sectorul 1 se situează versus restul lumii în privința curățeniei / Vrem un dialog constructiv...”

Deputatul PNL Sebastian Burduja susține că, la nivelul Capitalei, ne confruntăm cu „două realități paralele”, în privința curățeniei pe străzi și Sectorul 1 se situează „versus restul lumii”. Politicianul face un apel la Clotilde Armand pentru un dialog constructiv și o analiză asupra problemelor „tot mai grave” cu care se confruntă bucureștenii din Sectorul 1.

Sebastian Burduja scrie, pe Facebook, că Sectorul 1 face excepție de la regulă în privința salubrității și dă exemplele pozitive de la sectoarele 2 și 6, unde primarii Radu Mihaiu, respectiv Ciprian Ciucu, desfășoare ample intervenții de curățenie.

Burduja: Consilierii, chemați să voteze reducerea frecvențelor de măturat și spălat în Sectorul 1

Deputatul liberal afirmă însă că la Sectorul 1 „lucrurile stau altfel: Consilierii locali au fost convocați pentru a vota… DIMINUAREA frecvențelor de măturat, spălat și stropit în Sectorul 1.

„Două realități paralele. Sectorul 1 versus restul lumii. Uitați-vă în jurul nostru, la doar câțiva kilometri, în celelalte sectoare ale Capitalei. Ciprian Ciucu, primarul sectorului 6, derulează o amplă campanie de curățenie, aducând pentru prima dată ADP, Poliția Locală, operatorul de salubritate și aparatul primăriei împreună pentru același obiectiv – o comunitate curată. La Sectorul 2, Radu Mihaiu a început curățenia în oraș de la sfârșitul lunii februarie. Și în celelalte sectoare sau orașe din țară se spală străzi, se adună gunoaie, se plantează pomi. Pe scurt, ce ar trebui să facă orice primar gospodar la început de primăvară. Ce face și fiecare om gospodar în casa lui, în această perioadă: curățenie.

La Sectorul 1, lucrurile stau altfel. Consilierii locali au fost convocați aseară târziu într-o ședință de îndată, pentru a vota…diminuarea frecvențelor de măturat, spălat și stropit în Sectorul 1. În plină pandemie și contrar regulamentului valabil la nivel municipal privind frecventele. Fără nicio consultare, fără niciun studiu de impact, fără nicio evaluare a legalității. Fără un raport al modului în care actuala administrație verifică (sau nu) respectarea contractului de către prestator – în teren, acolo unde contează pentru cetățeni în viața de zi cu zi, nu în politica de toate zilele.

„Scandalurile se țin lanț”

În realitatea din sectorul 1, scandalurile se țin lanț, dar problemele cetățenilor nu se rezolvă așa. Noi, PNL, alegem normalitatea. Curățenia orașului este prioritară. La fel și respectarea legii. Ar fi fost mai logică o convocare de îndată a unei ședințe pentru rezolvarea problemei grădiniței de hipoacuzici din Sectorul 1, ai cărei copii cu nevoie speciale fac școala online…pentru că timp de 6 luni primarul nu a putut să găsească nicio soluție. A avut alte priorități.

Nu ne lăsăm păcăliți, nici intimidați de amenințări și bullying constant. Am văzut cu toții, ani la rând, încercările unor politicieni de a-și ascunde incompetența în spatele circului. O administrație profesionistă și serioasă face administrație, nu politică. Gata cu scandalurile, gata cu campania electorală. Astăzi, consilierii PNL Sector 1 vor vota pentru CURĂȚENIE și pentru RESPECTAREA LEGII. Mai simplu de atât nu se poate.

Apel la Clotilde Armand, pentru un dialog constructiv

În final, reiterăm, doamna Clotilde Armand, apelul nostru de a avea un dialog constructiv și de a analiza împreuna soluțiile la problemele tot mai grave cu care se confruntă bucureștenii din sectorul 1.”, scrie Sebastian Burduja pe Facebook.

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele