Prima pagină » Actualitate » Sebastian Burduja, despre SCANDALUL voturilor, generat de Clotilde Armand și Radu Mihaiu: „Au făcut circ patru ani. Este felul lor de a face politică”

Sebastian Burduja, despre SCANDALUL voturilor, generat de Clotilde Armand și Radu Mihaiu: „Au făcut circ patru ani. Este felul lor de a face politică”

Sebastian Burduja, candidatul PNL la primăria Capitalei și ministrul al Energiei, a comentat acuzațiile de fraudare a alegerilor, vehiculate de Radu Mihaiu, la sectorul 2, și Clotilde Armand, la sectorul 1.

Sebastian Burduja a precizat că întregul scandal, iscat în jurul rezultatelor parțiale la primăriile din sectorul 1 și sectorul 2, este cauzat de faptul că membrii USR Radu Mihaiu și Clotilde Armand nu vor să recunoască faptul că au pierdut.  A

„Sunt două lucruri pe care vreau să le spun aici. Pe de o parte, acest circ nu face decât să decredibilizeze procesul electoral sau e o încercare de erodare a legitimității electorale și democratice, dar când ai o prezență la vot totuși scăzută sub așteptări, mai ales la București, este un rol pe care acești domni și doamne îl fac. În al doilea rând, cred că se impune în 2024, cu toate instrumentele tehnologice pe care le avem, să discutăm de o reformă a modului în care votează românii. „, a declarat Sebastian Burduja.

Burduja este de părere că membrii USR au făcut un scandal de proporții, anul acesta, deoarece au pierdut alegerile. Acesta a subliniat că o astfel de reacție demonstrează că cei doi candidați USR nu au în centru binele cetățenilor, iar acum vor să-și construiască o imagine de victime.

„Pentru că au pierdut. Sunt oameni care au făcut circ timp de patru ani. Este felul lor de a face politică, pentru că n-au interesul cetățeanului, n-au în centru preocupările cetățeanului, ci imaginea proprie. Deci ei vor să rămână cu o imagine de victimizare.”, a mai adăugat Burduja.

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul ... vezi toate articolele