Sebastian BURDUJA, despre susținerea PNL față de Nicușor Dan în 2020: „L-am votat pe Nicușor Dan. Din păcate a fost o dezamăgire”
This browser does not support the video element.
Sebastian Burduja, ministrul Energiei și propunerea PNL la Primăria Capitalei, a clarificat motivele pentru care Partidul Liberal l-a susținut pe Nicușor Dan în 2020. Vicepreședintele liberal a menționat că Nicușor Dan a fost o dezamăgire, neducând la bun sfârșit niciunul dintre proiectele pentru București,
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că Nicușor Dan a avut parte susținerea liberalilor în 2020, fiind propunerea partidului pentru funcția de edil. Burduja a subliniat că prestația lui Nicușor, ca primar al Bucureștiului, a fost dezamăgitoare.
„L-am votat, da, i-am făcut și campanie. A fost opțiunea Partidului Național Liberal să nu-și desemneze un candidat, vă amintiți foarte bine și să promovăm o alternativă la ceea ce se întâmplase în București până în 2020. Din păcate, pentru noi a fost o dezamăgire, deși 3,5 ani vreau să spun lucrul acesta, domnul Nicușor Dan a avut sprijinul necondiționat al Partidului Național Liberal în Consiliul General. Peste 95% dintre proiecte au fost aprobate.
Bucureștiul avea nevoie de o schimbare în 2020 era o administrație care nu livrase un București mai bun, mai dezvoltat, cu un standard de trai mai ridicat pentru bucureșteni. Dar încă o dată, pentru noi este o dezamăgire, pentru că nu simțim că după acești ani de zile se simte că s-a schimbat în bine București.”, a declarat Sebastian Burduja la DIGI24.
Sebastian Burduja a precizat că își asumă responsabilitatea de a introduce un standard de viață demn de o capitală europeană în viața bucureștenilor.
„I-am dat practic un cec în alb domnului Nicușor Dan, i-am dat majoritatea în Consiliul General, a avut toate premisele pentru a reuși. Acuma ne-am dat seama că nu poate să schimbe orașul în bine, din păcate. Pentru noi ar fi fost mult mai simplu să spunem că a fost un primar excepțional și n-avem o opțiune pentru bucureșteni. Nu putem spune asta.
Și eu, ca cetățean, am considerat că am această obligație și e asumată. Din momentul în care am devenit președintele filialei PNL București, să prezint bucureștenilor o alternativă de dreapta autentică, liberală, care înseamnă investiții, dezvoltare, standard de trai, respect pentru proprietatea privată.”, mai adăugat Burduja.
CITEȘTE ȘI: