Sebastian Burduja, după vizita în Republica Moldova: ”Sunt mândru și recunoscător ca la Chișinău sunt lideri autentici, competenți, profesioniști și vizionari”
Sebastian Burduja – ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării – a efectuat o vizită la Chișinău într-un moment care poate fi considerat istoric pentru țara-soră de dincolo de Prut. Comisia Europeană a recomandat statelor membre ale UE să acorde Republicii Moldova statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană, iar drumul european ales de președintele Maia Sandu și de premierul Natalia Gavrilița continuă.
Sebastian Burduja, revenit în România, a notat în mediul online că în Republica Moldova s-a simțit ”acasă”, iar destinul celor două țări surori este unul comun.
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării a absolvit – la Harvard – același program de masterat ca și Natalia Gavrilița, premierul Moldovei, iar întâlnirea dintre cei doi a reprezentat și ocazia de a discuta despre spațiul digital comun și soluțiile care vor putea fi implementate ”împreună”.
”Am revenit la București acum câteva minute. De acasă pân’ acasă, vorba cântecului. La Chișinău ne-am simțit într-adevăr acasă, iar ziua de azi a venit cu vestea cea mare de la Bruxelles: Republica Moldova aparține în Uniunea Europeană, iar destinul nostru este — inevitabil, moral și fără drept de apel — un destin comun. Astăzi am fost onorat să o întâlnesc pe Natalia Gavrilița, prim-ministrul Republicii Moldova. Nu ne-am suprapus la Harvard, deși am absolvit același program de masterat. Am discutat deschis despre spațiul digital comun și soluțiile pe care le vom implementa împreună pentru transformare digitală”, a scris Sebastian Burduja la revenirea în țară.
Sebastian Burduja: ”Înainte, împreună”
Sebastian Burduja s-a întâlnit la Chișinău și cu Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, dar și cu vicepremierul Iurie Țurcanu.
Au fost ”zile pline”, a mai notat Sebastian Burduja, iar perspectivele pe termen mediu și lung sunt optimiste, cu atât mai mult într-un context atât de tensionat după ce Federația Rusă a invadat Ucraina.
”Ulterior, am participat la întâlnirea oficială cu Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova. L-am asigurat de deplinul nostru sprijin și i-am mulțumit pentru toată deschiderea manifestată pentru spațiul digital comun și împărtășirea experiențelor si bunelor practici de pe ambele maluri ale Prutului.
Au fost zile pline, iar despre tot ceea ce am făcut vă voi povesti pe larg separat. Iar rezultatele pentru noi și frații noștri se vor vedea în timp, dar suntem hotărați să le livrăm inclusiv pe termen scurt”, încheie ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
”Deocamdată, vă spun atât: sunt mândru și recunoscător ca la Chișinău sunt lideri autentici, competenți, profesioniști și vizionari. Exemple! Le mulțumesc din suflet tuturor și in mod special dragului meu prieten și frate, Viceprim-Ministrul Iurie Țurcanu. Înainte, împreună!”
Sebastian Burduja
”Domnul Viceprim-Ministru Iurie Țurcanu este nu doar un prieten de suflet, este un exemplu de lider”
După întâlnirea cu vicepremierul Moldovei, Iurie Țurcanu, Sebastian Burduja a notat și că ”unele imagini și momente nu au nevoie de multe cuvinte”, iar acesta este un exemplu de lider, nu doar ”un prieten de suflet”.
”Unele imagini și momente nu au nevoie de multe cuvinte. Astăzi, aici la Chișinău am dat mână cu mână pentru un viitor împreună: spațiul digital comun al României și Republicii Moldova.
Domnul Viceprim-Ministru Iurie Țurcanu este nu doar un prieten de suflet, este un exemplu de lider, alături de întreaga echipă de oameni de excepție care ne sunt astăzi exemple în transformarea digitală a țării. De astăzi, comisia mixtă pentru transformare digitală este operațională, iar pentru primele 6 luni președinția va fi asigurată de colegul meu, Octavian Oprea, Vicepreședinte ADR”, a notat Sebastian Burduja pe pagina sa de socializare.
”Ne dorim adesea poduri peste Prut, autostrăzi, asfalt și beton. Dar cel puțin la fel de importante sunt punțile digitale, care vor aduce economia viitorului, cu toate oportunitățile ei, pe ambele maluri ale Prutului. Viziunea comună o avem. Angajamentul îl avem și este deplin. Proiectele comune le avem și le veți vedea la treabă în scurt timp. Înainte, împreună!”
Sebastian Burduja
Citește și:
- Jurnalistul rus Dmitri Muratov vinde la licitație medalia Nobel pentru Pace: ”Țara mea a invadat Ucraina, fiecare ar trebui să renunțe la ceva drag, important pentru el”
- Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei crede că alianțele post-sovietice sunt în pericol: ”Obiectivul Occidentului este transformarea Eurasiei într-un punct fierbinte al conflictului”
- Licitația de vară | Pentru ce sumă a fost adjudecată celebra lucrare ”Pe Bucegi”, semnată de Nicolae Grigorescu, primul dintre fondatorii picturii române moderne
- Alexei Navalnîi, după ce a fost transferat la colonia penitenciară de înaltă securitate IK-6 Melekhovo: ”Călătoria în spațiu continuă, m-am mutat de la o navă la alta”
- DECLARAȚII EXCLUSIVE | George Dorobanțu, directorul CNAB, despre reorganizare și noua organigramă: ”Reducem numărul de semnături și decidenți, avem lucrări care trec prin avizare la 6-7 directori”