Sebastian Burduja, fostul Mister Boboc, s-a întors la LICEU: Am luat 10, după ce am stat în cap și în mâini
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a retrăit momente pline de emoție și nostalgie la reuniunea de 20 de ani de la terminarea Colegiului Național Mihai Viteazul din București. Întâlnirea cu foștii colegi și profesori l-a adus înapoi în timpul anilor de liceu, ani care, a spus el, i-au influențat profund parcursul în viață.
Trec anii. Și parcă prea repede! Ieri am avut reuniunea de 20 de ani de la terminarea liceului, la Colegiul Național Mihai Viteazul din București. Am revăzut profesori de legendă și foști colegi dragi de la Mișu.Nu știu dacă e mult sau puțin ce am făcut până acum, dar dacă e ceva bun în toate acestea cu siguranță le datorez enorm, a scris Sebastian Burduja pe Facebook, evocând cuvinte pline de recunoștință pentru dascălii săi.
Postarea lui Sebastian Burduja a fost o adevărată călătorie în trecut, amintindu-și momente amuzante, dar și lecții valoroase.
Am râs cu toții, cu amintiri ale unor ani minunați, care nu se mai întorc. De la Balul dintr-a IX-a, când am ieșit Mister Boboc, nu știu prin ce miracol. De la cursurile cu profesori exigenți și prima teză la fizică, cu regretatul profesor Modreanu, când nota 5 a fost prilej de mare sărbătoare (eu am luat 3). De diriga noastră de info, prof. Mioara Gheorghe, de la care am învățat să programăm în Pascal. Și diriga ne veghează acum de dincolo de stele. De excursiile de pomină cu profa de istorie, doamna Zenovia Pavlică, un om de pus pe rană, care a trecut de 80 de ani și pare că are încă mai multă energie decât toată promoția noastră. De bacul la sport, unde am luat 10, după ce am stat în cap și în mâini. Și câte și mai câte, a mărturisit ministrul Energiei.
Într-un gest plin de umor, Sebastian Burduja a împărtășit și o imagine a notelor sale din clasa a XII-a, autodeclarându-se un „tocilar nenorocit,” cu doar câteva mici excepții de la media perfectă.
Am răsfoit și catalogul clasei XII i. Pentru amicul meu, Valeriu Nicolae, despre care vă voi povesti mai multe într-un episod viitor, am inclus mai jos o poză și cu notele mele. Zece pe linie, cu trei excepții: mate (9), fizică (9,50) și franceză (9,50). Asta e, eram un tocilar nenorocit, a adăugat Sebastian Burduja.
Mesajul său s-a încheiat cu un îndemn plin de înțelepciune: „Bucurați-vă de fiecare clipă, dragii mei. Viața trece în viteză și rămânem cu amintirile, dar pe acestea nu ni le poate lua nimeni”.
CITEȘTE ȘI: