Sebastian BURDUJA îi liniștește pe români: Pot garanta că românii care au o dificultate în plata facturilor la gaz vor fi în continuare protejaţi
Problema încălzirii din această iarnă nu este o problemă, ne asigură ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Acesta a declarat în cadrul unui interviu televizat, la Digi24, că stocurile de gaze sunt pe „supraplin” și că se poate trece acest anotimp doar cu combustibil românesc, cu câteva excepții punctuale. Iar românii care întâmpină dificultăți financiare vor fi protejați.
Chiar dacă vor crește prețurile la gaz înm Europa, România are suficiente stocuri ca să acopere „cu brio, consumul”, sus’ine ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
În ceea ce priveşte stocurile de gaze, noi suntem în supraplin, adică am depăşit 100%, suntem la 103,27%, este ca atunci când mergem la PECO şi umplem până la buşon. Avem înmagazinată în acest moment o cantitate de 3,280 de miliarde de normal metri cubi, cu 77 de milioane normal metri cubi mai mult decât anul trecut, când oricum ne-a fost foarte bine. Asta înseamnă că, deşi pe timpul sezonului rece producţia zilnică scade, de exemplu acum sunt undeva la 25 de milioane de metri cubi producţie, cu ceea ce avem înmagazinat şi putem extrage, acoperim cu brio consumul,. La 21-22 octombrie, producţia în sine, fără a extrage gaz din depozite, acoperă consumul, deci ne aşteptăm că, având în vedere cantităţile înmagazinate, să putem trece iarna doar cu gaz românesc, a declarat ministrul, pentru Digi24.
În cazul în care românii ar fi nevoiți să importe gaze, același ministru a declarat că acesta ar veni din Turcia.
România nu importă nicio moleculă de gaz rusesc şi aşa trebuie să se comporte toate statele europene. Sigur că avem şi vecini care spun că n-au de ales şi spun că trebuie să importe în continuare din Rusia. În general, noi importăm pe relaţia cu Bulgaria, deci este gaz care vine din Turcia, pe magistralele mari, inclusiv gaz din Azerbaijan, de exemplu. Oricum, odată ajuns în Turcia, el este considerat gaz turcesc. Exact din motive comerciale se pot întâmpla aceste importuri, adică atunci când e mai ieftin să importăm decât să extragem din depozite, sunt nişte costuri aferente şi extragerii. Ne acoperim din producţia noastră consumul intern”, a subliniat ministrul Sebastian Burduja.
Din luna aprilie 2025, când vor înceta plafonărrile de preț, românii cu dificultăți financiare vor fi în continuare protejați, a dat asigurări ministrul Energiei.
Pot garanta că românii care au o dificultate în plata facturilor la gaz, de la energie electrică vor fi în continuare protejaţi, reglementările europene ne permit acest lucru. Cel mai probabil, săptămâna aceasta formalizăm grupul interministerial cu Ministerul Muncii, cu Ministerul Finanţelor, ANAF, INS şi Comisia de Prognoză şi mulţi alţii pentru a defini cum va arăta schema de compensare- plafonare în cazul consumatorului vulnerabil energetic. Ideea este simplă, după plata factorilor la utilităţi, niciun român nu trebuie să scadă sub pragul sărăciei relative.
CITEȘTE ȘI: