Sebastian Burduja: O să îi întrebăm şi pe bucureşteni, foarte direct, dacă MAI merită Nicuşor susţinerea PNL pentru un al doilea mandat
Sebastian Burduja, liderul PNL București, a declarat, miercuri, că urmează ca în perioada următoare să îi întrebe și pe bucureșteni, foarte direct, dacă mai merită Nicușor Dan susținerea PNL pentru un al doilea mandat. „Vom face un sondaj public, în care toţi se vor putea pronunţa”, a precizat el, arătând că şi la nivelul PNL vor avea o evaluare finală în perioada următoare privind mandatul primarului Capitalei.
„Suntem în plin proces de evaluare pentru mandatul actual al domnului Nicuşor, ce a făcut până acum şi se împlineşte în curând un an de când PNL i-a lăsat un decalog, 10 subiecte domnului Nicuşor. Dânsul a răspuns după şase luni, a răspuns în ultima zi, i-am parcurs răspunsul, îl evaluez, împreună cu colegii mei, eu nu sunt convins dar vom avea o evaluare finală în perioada următoare”, a declarat Sebastian Burduja în emisiunea România Politică de la Prima News.
„Vă spun un lucru în premieră, că o să îi întrebăm şi pe bucureşteni, foarte direct, mai merită Nicuşor susţinerea PNL pentru un al doilea mandat? Vom face un sondaj public, în care toţi se vor putea pronunţa”, a precizat Burduja.
Burduja a mai spus că această campanie va fi demarată în zilele următoare. Liderul PNL București a precizat că „nu i se pare că Bucureştiul arată pe cât de bine ar trebui să arate” și a subliniat faptul că PIB-ul Bucureştiului este peste multe Capitale europene, dar „avem o administraţie foarte proastă”.