Prima pagină » Actualitate » Sebastian Burduja, soluții imediate pentru problema TERMOFICĂRII din București: „Acolo unde sistemul e integrat, e mai ieftin decât centrala proprie”

Sebastian Burduja, soluții imediate pentru problema TERMOFICĂRII din București: „Acolo unde sistemul e integrat, e mai ieftin decât centrala proprie”

Sebastian Burduja, ministrul Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei, a vorbit, în exclusivitate pentru Gândul, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, despre o serie de soluții imediate, dar și pe termen lung, pentru optimizarea infrastructurii. Câteva dintre proiectele prioritare ale candidatului PNL sunt rezolvarea problemei termoficării, dar și consolidarea clădirilor cu risc seismic major. 

Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a explicat că primul pas pentru soluționarea problemei infrastructurii de termoficare este fuziunea dintre Elcen și Termoenergetica.

„Fuziunea ELCEN – Termoenergetica. Ce vor bucureștenii să aibă căldură și apă caldă, în casele lor și să existe o factură la întreținere cât mai mică. Ne uităm în toată țara unde acest sistem funcționează într-un mod integrat, adică există o singură companie care produce agentul termic, apoi îl transportă și îl distribuie până în casele cetățenilor. E cazul de la Oradea.

Mai mult decât atât, acolo unde sistemul integrat și funcționează, e mult mai ieftin să fii branșat la sistemul centralizat decât să-ți pui centrală proprie și e mult mai puțin poluant. La Oradea, de exemplu, ai pe telefonul o aplicație și setezi inclusiv intensitatea căldurii din casa ta.

La nivelul acela trebuie să ajungem. Și totuși e Oradea. Adică nu vorbim despre Singapore sau Seul. S-a putut la noi face asta. Deci fuziune e importantă.”,a  declarat Sebastian Burduja.

Sebastian Burduja, despre consolidarea clădirilor cu risc seismic major

Sebastian Burduja a discutat și pe tema clădirilor cu risc seismic. Ministrul a precizat că, în ultimii ani, au fost consolidate aproximativ 10 clădiri din cele 850  aflate în pericol de prăbușire, în cazul unui cutremur. Acesta propune o urgentare a lucrărilor, precum și oferirea unui ajutor financiar proprietarilor acestor locuințe, în scopul reabilitării.

„Sunt 850 de clădiri cu risc seismic major în Capitală. Între 2016 și 2020 s-au finalizat 10. Vă dați seama că în ritmul ăsta o să fim în mileniul următor și tot vom trăi în locuințe nesigure și foarte expuse la un cutremur. Și atunci, pe de o parte, trebuie accelerat programul existent și oferite facilități proprietarilor de tipul creditelor pe 30 de ani, la dobândă foarte mică. Apoi, vii în parteneriat cu o primărie de sector, unde se află imobilul respectiv, și oferi o reducere sau o scutire de la plata taxelor și impozitelor locale. Dacă nici atunci nu vor să își reabiliteze proprietarii trebuie să-i sancționezi. Deci asta înseamnă să crești taxele și impozitele locale.”, a mai precizat Sebastian Burduja.

CITEȘTE ȘI: 

Sebastian Burduja, despre actualul primar al Capitalei: „Se ÎNCHEIE un mandat al lui Nicușor Dan și va fi ultimul”

Sebastian Burduja trage un semnal de ALARMĂ cu privire la pasajele urbane: „Sunt riscuri majore ale Bucureștiului, o problemă vitală”

BURDUJA încurajează mersul pe BICICLETĂ: Să înființăm Departamentul de INGINERIE a TRAFICULUI!

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul ... vezi toate articolele

Citește și